22.9 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024

Shopping la Milano

Orice amator de cumparaturi viseaza ca intr-o zi sa ajunga sa isi „toace“ banii in magazinele din Milano, un adevarat paradis pentru iubitorii de shopping.


La Milano, posibilitatile de cumparaturi sunt, practic, nelimitate, pe gustul fiecaruia si pentru bugetul oricui. Si exact din acest motiv, metropola italiana a devenit un fel de Mecca pentru iubitorii de shopping, un mall gigantic pentru toti oamenii. Doamnele vin la Milano pentru a-si cumpara cele mai recente creatii ale marilor creatori de moda Armani, Cerutti, Gucci, Versace, Gianfranco Ferré, ale caror case de moda se afla pe Via Monte Napoleone, Via Manzoni, Via della Spiga si Corso Vittorio Emanuele. Este suficient sa ajungeti aici si veti avea impresia ca v-ati teleportat intr-un adevarat paradis al modei. Daca sunteti la Milano, nu ratati intrarea in magazinul Armani, construit in anul 2000 pentru a celebra 25 de ani de activitate, si care se intinde pe o suprafata de 8.000 mp. Domnii care se respecta nu trebuie sa rateze sa arunce o privire la cele mai noi modele ale lui Ermenegildo Zenga, care din 1960 este cel mai important creator de costume barbatesti. Tot aici veti avea ocazia sa admirati cele mai recente creatii Fendi, renumit pentru blanurile sale, multa vreme considerate un bun absolut necesar pentru orice femeie din Italia. Iubitorii de moda nu trebuie sa rateze o vizita in magazinele Gianfranco Ferré, faimos pentru creatiile sale, atât in materie de imbracaminte, cât si in materie de accesorii. Si pentru ca de la o tinuta de firma nu trebuie sa lipseasca niste pantofi sau o poseta pe masura, cea mai buna destinatie este magazinul Gucci, unde il vom gasi pe cel mai mare specialist in creatia articolelor din piele. Nu este de trecut cu vederea nici magazinul Prada, cel mai mare din Galleria Vittorio Emanuele, unde puteti alege intre numeroase creatii vestimentare, dar si accesorii si bijuterii.


Quadrilatero d’Oro – paradisul cumparaturilor


In Milano, principalul punct de interes pentru iubitorii de shopping este asa-numitul Quadrilatero d’Oro: Via Monte Napoleone, Via Della Spiga, Via Borgospesso si Via Sant’Andrea, unde magazinele merita vizitate, macar ca pe un muzeu al rafinamentului si stilului. Pe Via Monte Napoleone si pe Via Manzoni se gasesc unele dintre cele mai scumpe si mai rafinate magazine din lume. Daca bugetul dumneavoastra este ceva mai redus, va recomandam sa dati o raita in magazinele de pe Corso Vittorio Emanuele, unde produsele au preturi rezonabile.


Desi in Milano nu exista asa multe centre comerciale cum ne-am astepta, cele existente satisfac toate cerintele. Un exemplu este La Rinascente, un colos de opt etaje, unde intâlnim toata gama de produse de la imbracaminte si parfumuri pâna la produse alimentare si jucarii. Nu sunt mai prejos nici centrele comerciale Coin din Piazza Cinque Giorante, Upim din Piazza San Babila sau Centro Bonola. In general, magazinele din Milano sunt deschise intre orele 9.00-13.00, 15.30 (16.00) – 19.30 (20.00), iar duminica este peste tot inchis. Evitati sa mergeti la cumparaturi sâmbata. In aceasta zi, magazinele se inchid mai devreme, respectiv 17.30, iar parcarile sunt supraaglomerate. Ziua ideala pentru cumparaturi este joia, când magazinele isi asteapta clientii pâna seara târziu, iar perioadele de reduceri sunt ianuarie-februarie si iunie-iulie. Evitati sa va duceti la Milano in luna august, când caldura este teribila si cele mai multe magazine si muzee sunt inchise.


 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS