Știri de ultima orăLocalConductă care deversează apă uzată direct în Olt, descoperită de pescari

Conductă care deversează apă uzată direct în Olt, descoperită de pescari

Pescarii aflați pe Valea Oltului au descoperit la finalul săptămânii trecute o conductă care deversează apă uzată direct în râul Olt. Evenimentul a avut loc pe raza localității Câinenii Mari, cu câteva sute de metri în amonte de comună.

„Unde e Garda de Mediu când ai nevoie de ea? Stau toți în birou și se plâng că au salarii mici, dar în teren nu i-a văzut nimeni niciodată!” și „Luați de mâncați pește sănătos, din canalizare, că asta a ajuns Oltul”, sunt câteva dintre mesajele pescarilor nemulțumiți, scrie Turnul Sfatului.

Pescarii au descoperit că apa provine dintr-o conductă care subtraversează DN7

Pescarii spun că inițial le-a atras atenția mirosul greu, neplăcut, apoi au observat că apa deversată are o altă culoare față de apa Oltului. Ulterior, apropiindu-se să filmeze, iubitorii pescuitului au descoperit că apa provine dintr-o conductă care subtraversează Drumul Național 7.

În cursul zilei de luni, 31 august, reporterul Turnul Sfatului a sesizat oficial Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu Vâlcea, precum și Apele Române. Vom reveni cu măsurile luate de autorități în momentul în care vom primi răspunsurile oficiale.

Citeşte şi: Bolojan, discuţie la telefon cu secretarul general al NATO: Alianţa îşi menţine atenţia asupra Flancului Estic şi a Mării Negre


ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS