Știri de ultima orăLocalPeste 340 de sancțiuni, aplicate de poliţiştii vâlceni în ultimele 24 de ore

Peste 340 de sancțiuni, aplicate de poliţiştii vâlceni în ultimele 24 de ore

Polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea au desfășurat în ultimele 24 de ore activități extinse pentru menținerea ordinii și siguranței publice, creșterea siguranței rutiere și prevenirea faptelor antisociale, atât în municipiul Râmnicu Vâlcea, cât și pe principalele artere de circulație din județ.

În total, au fost organizate 10 acțiuni punctuale, la care au participat peste 200 de polițiști. De asemenea, au fost înregistrate 34 de intervenții, dintre care 31 au fost semnalate prin apel la numărul unic de urgență 112, potrivit IPJ Vâlcea.

Au fost reținute 22 de permise și retrase 11 certificate de înmatriculare

Controalele au vizat combaterea principalelor cauze ale accidentelor rutiere, verificarea stării tehnice a autovehiculelor și depistarea șoferilor care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise. În acest context, polițiștii au aplicat peste 340 de sancțiuni contravenționale, cele mai multe pentru abateri rutiere.

Totodată, au fost reținute 22 de permise de conducere și retrase 11 certificate de înmatriculare, în urma neregulilor constatate în trafic.

Pe linie penală, au fost constatate două infracțiuni la regimul rutier.

Accident rutier provocat de un tânăr băut şi fără permis

Polițiștii Biroului Rutier Râmnicu Vâlcea au identificat un tânăr de 19 ani, din Muereasca, care ar fi provocat un accident rutier în timp ce conducea cu permisul suspendat. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma accidentului, șoferul și alți doi pasageri au fost răniți și transportați la spital.

Accident soldat cu pagube materiale

De asemenea, polițiștii din Drăgășani au depistat un bărbat de 40 de ani care ar fi provocat un accident cu pagube materiale, conducând de asemenea cu dreptul de a conduce suspendat.

În ambele cazuri, cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și dispunerea măsurilor legale.

Reprezentanții Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea au transmis că astfel de acțiuni vor continua, pentru prevenirea accidentelor și creșterea siguranței rutiere.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS