13.7 C
Craiova
luni, 13 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalCentrul Social de Urgență „Ioana”, pregătit să primească oamenii fără adăpost alungați de frig

Centrul Social de Urgență „Ioana”, pregătit să primească oamenii fără adăpost alungați de frig

Centrul Social de Urgență „Ioana” din Râmnicu Vâlcea va primi persoanele fără adăpost, în condițiile condițiile severe ale iernii.

În urma recentelor condiții meteorologice reci, centrul a oferit adăpost deja unei persoane. În prezent în centru sunt opt vâlceni, 7 bărbați și o femeie.

Cel mai vârstnic caz are 74 de ani, iar cel mai tânăr de 21 de ani, fost consumator de droguri, care acum se află în proces de recuperare. Specialiștii centrului oferă consiliere psihologică. Centrul colaborează cu Centrul local de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog pentru a sprijini procesul de recuperare.

Cei cazați la Centrul Social de Urgență „Ioana” beneficiază nu doar de adăpost în cele 21 de paturi existente în 7 camere, ci și de mese de prânz în regim de catering. Aceștia primesc articole de igienă personală și îmbrăcăminte din donații. Centrul oferă suport pentru medierea relației cu familia de origine în vederea reintegrării.

Serviciile suplimentare oferite includ consiliere psihologică, asistență medicală primară și consiliere socio-juridică. De-a lungul acestui an, centrul a ajutat mai multe zeci de persoane să își refacă viața, monitorizându-le progresul pentru a asigura o reintegrare stabilă și construirea unei vieți independente.

Pentru sesizarea unor cazuri care necesită serviciile Centrului „Ioana”, cei interesați pot apela cu încredere numărul de telefon non-stop 0350-428401.

Citește și: Start sărbătorilor de iarnă în Scuarul Mircea cel Bătrân din Râmnicu Vâlcea

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS