20 C
Craiova
sâmbătă, 12 octombrie, 2024
Știri de ultima orăLocalNou spațiu al Direcției de Evidență a Persoanelor Vâlcea în River Plaza Mall

Nou spațiu al Direcției de Evidență a Persoanelor Vâlcea în River Plaza Mall

Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, a inaugurat noul spațiu al Direcției de Evidență a Persoanelor din River Plaza Mall.

Noua locație este folosită de structura municipală cu titlu gratuit, în baza unui contract de comodat cu proprietarul complexului comercial. Aici se asigură condiții substanțial mai bune de interacțiune cu cei care doresc să obțină acte de identitate sau de stare civilă.

DEP vine acum în întâmpinarea cetățenilor cu:

  • patru ghișee pentru depunerea de documente în vederea emiterii actelor de identitate,
  • un ghișeu pentru eliberarea actelor de identitate,
  • două ghișee pentru depunerea și eliberarea actelor de stare civilă,
  • o casierie pentru plata, cu numerar sau cu card bancar, a taxelor impuse de lege.

Ordonarea solicitanților se face prin bonuri eliberate de un automat, iar până la anunțarea numărului de ordine, aceștia pot aștepta într-o zonă confortabilă, special amenajată și mobilată. Prin intermediului unui ecran video, sunt prezentate documentele necesare și programul de funcționare al ghișeului dedicat pentru fiecare tip de acte eliberate, iar pe același nivel funcționează un grup sanitar.

Direcția de Evidență a Persoanelor din cadrul Primăriei Râmnicului asigură servicii specifice atât pentru locuitorii municipiului, cât și pentru cei ai localităților:

  • Dăești,
  • Bujoreni,
  • Stoilești,
  • Nicolae Bălcescu,
  • Milcoiu,
  • Golești,
  • Runcu,
  • Dănicei,
  • Ocnele Mari.

Citește și: Milionarul israelian, condamant în dosarul Fermei Băneasa, va fi extrădat în România

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS