20.9 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalRestricții în trafic pe mai multe drumuri din țară

Restricții în trafic pe mai multe drumuri din țară

Vor fi restricții în trafic pe mai multe drumuri din țară, potrivit centrului Infotrafic din Poliția Română.

Circulația rutieră rămâne restricționată, din cauza căderilor de pietre de pe versanți, pe DN 7CC – Centura Călimănești, km. 3+150 de metri, Călimănești, Vâlcea. Traficul se desfășoară pe un singur fir, alternativ, cu ajutorul semafoarelor și semnalizat cu balize și indicatoare.

Pe DN 67C (Transalpina), la kilometrul 105+200 de metri, loc. Tău Bistra, județul Alba, traficul se desfășoară alternativ, pe un fir, în urma unor căderi de pietre de pe versant pe carosabil, fiind restricționată banda de mers de lângă versant. Banda restricționată este semnalizată corespunzător.

Astăzi, 5 mai, în funcție de condițiile meteorologice, se vor aplica mai multe restricții de trafic în județul Vâlcea, astfel:

  • sectorul de drum DN 7 km 199+000 – 200+000 în extravilanul localității Călimănești. Se execută lucrări de rânguire versanți între orele 8.00 – 14.00. Circulația rutieră se închide/se deschide în reprize de max.20 minute dirijată de piloți de circulație.
  • sectorul de drum DN 67 km 152+350 – km 152+450 pe raza localității Horezu. Se execută lucrări de întreținere periodică pod. Circulația rutieră se desfășoară pe 1/2 din cale dirijată prin semafoare .
  • sectorul de drum DN 65C  km 75+000 – km 111+400 pe raza localitățiilor Roiești – Horezu. Se aplică marcaje rutiere axiale între orele 8.00 – 18.00. Circulația rutieră se desfășoară pe ambele sensuri îngreunat.

Pentru prevenirea accidentelor rutiere, conducătorii auto trebuie:

  • să ruleze cu prudenţă sporită,
  • să păstreze distanţa regulamentară între vehicule,
  • să se asigure temeinic la schimbarea direcţiei de deplasare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS