9.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentVâlcea: Arestat preventiv după ce a agresat două persoane cu un topor și un cuțit

Vâlcea: Arestat preventiv după ce a agresat două persoane cu un topor și un cuțit

Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a agresat două persoane cu un topor şi un cuţit. Evenimentul a avut loc într-o comună din Vâlcea, iar una dintre victime a murit la spital.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea a transmis, joi, printr-un comunicat de presă, că procurorii au reţinut un bărbat pentru comiterea infracţiunilor de omor, tentativă de omor, ameninţare şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, conform News.ro.

„Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale a rezultat faptul că, la data de 20.12.2022, în jurul orelor 16:00, inculpatul în timp ce se afla la locuinţa sa din comuna Stoeneşti, judeţul Vâlcea, i-a observat trecând cu un atelaj hipo pe drumul din faţa locuinţei sale pe persoanele vătămate, cărora le-a adresat injurii şi ameninţări, după care a ieşit din curte ţinând în mână un topor şi un cuţit, cu care le-a agresat, producându-le diferite plagi înjunghiate şi contuzii in zone vitale, respectiv în zona capului şi a abdomenului. Leziunile au condus ulterior la decesul uneia dintre persoanele vătămate, la data de 21.12.2022 şi la multiple leziuni în diferite zone ale corpului celeilalte persoane vătămate.

După agresarea acestora, inculpatul a continuat să adreseze ameninţări cu moartea la adresa uneia dintre persoanele vätamate şi a mamei celeilalte persoane vătămate, sosită ulterior la faţa locului, iar prin violenţele şi ameninţările comise impotriva persoanelor prezente, inculpatul a tulburat ordinea şi liniştea publică”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea.

Bărbatul a fost prezentat Tribunalului Vâlcea care a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS