17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalVâlcea: Incendiu într-o gospodărie din Alunu

Vâlcea: Incendiu într-o gospodărie din Alunu

Pompierii militari din cadrul ISU Vâlcea au fost solicitați, în această dimineață, pentru stingerea unui incendiu produs la o anexă gospodărească (fânar) în localitatea Alunu, sat Coltești.

Pentru salvarea gospodăriei, la fața locului au fost trimise două echipaje de stingere. La sosirea acestora la locul intervenției, incendiul se manifesta la partea superioară a fânarului în care se aflau depozitate câteva tone de furaje.
Extinderea incendiului a fost limitată de intervenția promptă a plt adj. Popescu Simion, aflat în tura liberă, care, până la sosirea echipajelor de intervenție, a realizat un dispozitiv de stingere improvizat, salvând astfel locuința și o stupină, aflate în imediata apropiere.

Până la stingerea flăcărilor, au ars:

  • suprastructura din material combustibil a anexei, în suprafață de aproximativ 24 mp,
  • aproximativ 5 tone de furaje,
  • s-a degradat învelitoarea din plăci de azbociment.
    În urma verificărilor, rezultă că flăcările s-ar fi declanșat în urma folosirii focului deschis, fără respectarea regulilor de apărare împotriva incendiilor.

Recomandări

Pentru a preveni astfel de situații, recomandăm respectarea următoarelor reguli :
• Păstrează chibriturile şi brichetele departe de copii, şi, dacă este posibil, închise.
• Nu aşeza lumânările aprinse în apropierea materialelor combustibile.
• Lumânările aprinse se amplasează într-un suport stabil, incombustibil.
• Înainte de a părăsi o încăpere, stinge toate lumânările.
• Se interzice folosirea chibriturilor, lumânărilor, lămpilor de iluminat cu petrol, în spaţii cu pericol de incendiu/explozie, cum sunt: depozite de furaje, grajduri, magazii, poduri sau spaţii în care se simte miros de gaz şi altele asemenea.
• Se interzice folosirea flăcării pentru verificarea etanşeităţii buteliei, garniturilor, regulatorilor de presiune sau a furtunului/ conductei de gaz; verificarea se face numai cu emulsie de apă cu săpun.
• Arderea resturilor menajere se face doar la distanţe corespunzătoare de locuinţe şi anexe gospodăreşti, asigurându-se supravegherea pe tot parcursul acesteia. Înainte de a părăsi locul de ardere, se stinge cu apă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS