20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentA murit după ce a fost înțepată de un bondar

A murit după ce a fost înțepată de un bondar

O femeie din județul Vâlcea a murit, duminică seară, după ce a fost înțepată de un bondar. Femeia a intrat în șoc anafilactic, iar medicii care au intervenit nu au reușit să o salveze. Este vorba despre o femeie în vârstă de 50 de ani.

Ea servea masa împreună cu familia, în holul locuinței, când a fost înțepată de bondar. A început să se simtă rău și în câteva minute a intrat în șoc anafilactic.

Familia a sunat la 112. La fața locului au venit un echipaj de la ISU Vâlcea, unul de la Ambulanța Horezu și unul SMURD. În ciuda manevrelor de resuscitare, medicii nu au putut să o mai salveze pe femeie.

Medicul Adrian Marinescu, director medical al Institutului Matei Balș din Capitală, a declarat că este foarte important ca în astfel de situații să se intervină de urgență. Reacția rapidă este cea mai importantă, a subliniat el, potrivit Digi24.

„Este foarte greu să previi astfel de reacții de șoc anafilactic, care sunt foarte rare”

„Este foarte greu să previi astfel de reacții de șoc anafilactic, care sunt foarte rare”, a afirmat Marinescu. „Nu înseamnă că ne așteptăm ca acest șoc să apară frecvent, probabil e un caz la câteva mii.

Dacă trec câteva minute de la înțepătura unei insecte care duce la aceasta reacție alergică – sau dacă o persoană știe că are diverse forme de alergie la alimente, la insecte – și nu se intervine imediat, consecințele sunt greu de înlăturat.

Unele persoane știu că au astfel de probleme și au la îndemână cortizon injectabil, dar trebuie să știe să își facă injecția.

„Probleme pot apărea dacă persoanele cu alergii sunt în zone cu acces dificil“

„E foarte greu de rezolvat ca la carte un șoc anafilactic, luând doar medicamente antialergice. Intervenția rapidă la 112 poate rezolva astfel de cazuri. Cei care au predispoziție la dezvoltarea diverselor alergii trebuie să fie atenti și să se ferească de factorii care le pot provoca”, a explicat medicul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS