16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalVâlcea: Sancționați după ce au fost prinși cu arme nelatale asupra lor

Vâlcea: Sancționați după ce au fost prinși cu arme nelatale asupra lor

Polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au acționat în Râmnicu Vâlcea și comuna Vlădești, fiind efectuate 8 controale la deținătorii legali de arme și muniții.

Polițiștii au constatat două infracțiuni la regimul armelor și munițiilor, în sensul că două dintre persoanele verificate, cu vârste de 54 și 61 de ani au purtat armele neletale asupra lor, deși nu aveau acest drept.

De asemenea, una din persoanele verificate nu a luat măsuri de asigurare a securităţii armei și muniției deţinute, acestea fiind găsite neasigurate într-un șifonier printre alte obiecte de uz casnic.

Polițiștii au aplicat și o sancțiune contravențională unui bărbat, de 2.000 de lei, fiind dispusă și măsura complementară de anulare a dreptului de deținere arme și muniții.

S-au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, 3 arme neletale de autoapărare și 47 de cartușe, muniția aferentă armelor deținute.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS