16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalJandarmii craioveni asigură ordinea la Festivalul de muzică de la Brezoi

Jandarmii craioveni asigură ordinea la Festivalul de muzică de la Brezoi

Efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică la festivalul de muzică „Live Music Summer Camp Brezoi 2021”.

Evenimentul se desfășoară până pe 5 septembrie, în fiecare zi de vineri, sâmbătă și duminică, între orele 17.00 – 24.00, în Baza Sportivă, din orașul Brezoi, județul Vâlcea.

Accesul va fi permis pe bază de bilete sau abonamente, cu respectarea măsurilor sanitare, stabilite de către organizator, pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

Totodată, jandarmii vor desfășura activități preventive, în cadrul campaniei de prevenire a faptelor antisociale pe timpul adunărilor publice „Spațiul public este al tuturor”, care vor viza informarea participanților cu privire la adoptarea unor comportamente care să prevină producerea de fapte antisociale și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Recomandări

În situația în care participați la acest eveniment, pentru siguranța și sănătatea dumneavoastră, jandarmii fac următoarele recomandări:

  • manifestați înțelegere față de măsurile luate și evitați conflictele de orice natură;
  • respectați regulile stabilite de organizatori pe timpul desfășurării evenimentului;
  • pentru a preveni aglomerările, informați-vă din timp cu privire la regulile de participare și orele de desfășurare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS