17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalVâlceaPatru persoane, intoxicate cu monoxid de carbon. O fată de 14 ani a murit

Patru persoane, intoxicate cu monoxid de carbon. O fată de 14 ani a murit

Patru persoane au fost intoxicate cu monoxid de carbon în localitatea Fârtățești din județul Vâlcea. Din păcate, o fata de 14 ani a fost găsită în stare de inconștiență și nu a mai putut fi salvată.

Angajații din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „General Magheru” al județului Vâlcea au fost solicitați să intervină noaptea trecută, în jurul orei 23.00, în localitatea Fârtățești, sat Dozești, pentru salvarea a patru persoane intoxicate cu monoxid de carbon.

Potrivit ISU Vâlcea, apelantul care a sunat la 112 a cerut ajutor pentru o fată în vârstă de 14 ani spunând că aceasta este înnecată. Medicul coordonator a întrebat despre posibilitatea intoxicării cu monoxid de carbon, și a primit răspuns negativ, după care, a îndrumat persoanele aflate la locul evenimentului să scoată victima afară și să execute manevre de resuscitare. Între timp, la fața locului a fost trimis un echipaj SAJ de la cea mai apropiată stație, stația Lădești și o ambulanță SAJ cu medic de la Râmnicu Vâlcea.

Patru persoane, intoxicate cu monoxid de carbon. În casă se aflau nouă persoane

Ulterior, medicul a cerut și deplasarea SMURD Măciuca. Ajunși la fața locului, membrii ambulanței SAJ – Stația Lădești, au anunțat că sunt 4 persoane intoxicate, din care una nu prezenta semne vitale. Persoanele în cauză erau o femeie de 34 ani semiconștientă cu semne vitale evaluata de SMURD; o fetiță de 3 ani cu atac de panică, evaluată de SAJ; o femeie de 55 de ani care a primit îngrijiri medicale preliminare și o fată de 14 ani la care s-au efectuat manevre de resuscitare, din păcate fără niciun rezultat. Decesul acesteia a fost declarat de către medicul de la ambulanță la ora 00.36.

La fața locului a fost trimis și un echipaj de pompieri cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, pentru a verifica sursa de producere a intoxicarii și a preveni producerea altor evenimente. Cercetările preliminare efectuate la fața locului au arătat că în casa în care s-a produs tragedia se aflau nouă persoane, din care trei se aflau în vizită. Victimele s-au intoxicat cu monoxid de carbon de la o instalație care asigura încalzirea apei în baie, un instant racordat la o butelie GPL.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS