15.3 C
Craiova
miercuri, 8 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalVâlcea: Acțiuni pentru respectarea normelor legale pe timpul stării de alertă

Vâlcea: Acțiuni pentru respectarea normelor legale pe timpul stării de alertă

În ultimele 24 de ore polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au continuat activitățile de prevenire și de verificare a modului de respectare a normelor legale în vigoare pe timpul stării de alertă.

Sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, pompieri militari, polițiști locali și reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții de control au desfășurat activități de verificare privind respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului SARS-COV-2.

Astfel, polițiștii vâlceni au derulat atât în mediul urban cât și rural, acțiuni de verificare a măsurilor sanitare vizând combaterea răspândirii noului virus SARS-CoV-2: au fost verificate 86 de societăți comerciale, 216 mijloace de transport în comun și au fost legitimate peste 1.000 de persoane, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 75 de sancțiuni contravenționale (73 pentru nerespectare măsurii de protecție individuală, o sancțiune pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație și o sancțiune pentru nerespectarea măsurii privind izolarea/carantinarea) valoarea totală a amenzilor fiind de 10.000 de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS