11.2 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalVâlcea: Se distrau la o terasă închisă. Au fost amendați cu 35.000 de lei

Vâlcea: Se distrau la o terasă închisă. Au fost amendați cu 35.000 de lei

-

Un patron al unui Pub din Râmnicu Vâlcea împreună cu câţiva clienţi au vrut să sfideze restricţiile din această perioadă şi s-au ales cu sancţiuni în valoare totală de 35.000 de lei.

Totul s-a întâmplat în noaptea de vineri, în jurul orelor 23.30, când echipajul de jandarmerie aflat în serviciu pe strada Lucian Blaga din Cartierul Ostroveni, a auzit gălăgie din interiorul unui Pub.

Aparent, la terasa Pub-ului nu se afla nicio persoană, dar la o privire mai atentă, printr-o fereastră deschisă, jandarmii au observat că în spatele terasei exterioare, vizibilă trecătorilor, se afla o altă terasă închisă, în care câţiva clienţi se distrau.

La solicitarea jandarmilor de a deschide uşa Pub-ului, patronul a refuzat, ulterior retrăgându-se în bar cu clienţii şi angajaţii. După o oră de negocieri, patronul a lăsat jandarmii să intre in Pub, unde s-a procedat la interceptarea şi legitimarea celor prezenţi.

Astfel, 17 persoane cu vârste cuprinse între 18-40 de ani au primit sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 32.000 lei pentru circulația persoanelor în intervalul orar 23.00-05.00, în locurile în care aceasta a fost interzisă sau restrânsă, iar patronul Pub-ului a fost sancţionat contravenţional cu suma de 3000 de lei pentru nerespectarea suspendării activităţii operatorilor econimici în intervalul orar 21.00-05.00.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Cod galben de precipitații

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare de...

ȘTIRI GdS