11.4 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalVâlcea: Acțiuni pentru limitarea răspândirii virusului SARS-COV-2

Vâlcea: Acțiuni pentru limitarea răspândirii virusului SARS-COV-2

Polițiștii vâlceni au continuat activitățile de informare și de verificare a modului de respectare a normelor legale în vigoare pe timpul stării de alertă.

Sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, pompieri militari, polițiști locali și reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții de control au desfășurat activități de verificare privind respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului SARS-COV-2.

Respectarea de către cetățeni a măsurilor de protecție sanitară și a celor privind distanțarea fizică au reprezentat obiectivul acțiunilor desfășurate.

Au fost verificate 129 de societăți comerciale/terase/restaurante și alte medii de interes cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse .

De asemenea, acțiunile au inclus verificări în mijloacele de transport și mijloacele de transport în comun fiind controlate 175 de mijloace de transport.

Au fost legitimate și verificate peste 1.900 de  persoane, iar ca urmare a nerespectării măsurilor de protecție individuală și celor de izolare au fost aplicate 55 de sancțiuni contravenționale, cuantumul lor fiind de 6.000 de lei.

Recomandăm tuturor cetățenilor  să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție, să respecte modul de organizare a evenimentelor şi numărul de persoane permis de normele legale, să nu se expună la riscuri.

De asemenea, recomandăm cetăţenilor să poarte masca de protecție în mijloacele de transport, în magazine și celelalte spații unde este obligatoriu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS