8.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalMăsuri restrictive în localități vâlcene

Măsuri restrictive în localități vâlcene

În ultimele două zile șapte localități din județul Vâlcea au înregistrat creșteri ale ratei de incidență cumulată a cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2. Astăzi, în ședință extraordinară, membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Vâlcea, au hotărât ca acestea să treacă, începând cu data de 23.10.2020, la aplicarea măsurilor prevăzute în H.G. nr. 856/14.10.2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României.

Cele șapte localități care au înregistrat o creștere a numărului de cazuri sunt:

  • Sălătrucel (3,64),
  • Ștefănești (3,14),
  • Sutești (2,36),
  • Mitrofani (2,11),
  • Orlești (1,72),
  • Galicea (1,62),
  • Glăvile (1,58).

Potrivit prevederilor H.G. nr. 856/14.10.2020, în localitățile în care rata de incidență cumulată a cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1000 de locuitori sunt interzise următoarele:

  • organizarea și desfășurarea de activități cu publicul în cadrul cinematografelor și instituțiilor de spectacole și/sau concerte;
  • organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, aniversări etc), atât în spații închise (restaurante, baruri, cămine culturale, saloane etc), cât și în spațiile deschise (terase, corturi de evenimente, cămine culturale etc);
  • activitatea cu publicul în cazul restaurantelor, cafenelelor din interiorul clădirilor;
  • activitatea operatorilor economici din domeniul jocurilor de noroc.

În localitățile în care incidența cumulată a cazurilor de COVID-19 este mai mică de 3/1000 de locuitori, restaurantele și cafenelele din spațiile închise, precum și operatorii economici din domeniul jocurilor de noroc vor putea funcționa la 30% din capacitatea maximă a spațiului dacă în localitatea respectivă incidența cumulată este mai mare de 1,5/1000 de locuitori și mai mică sau egală cu 3/1000 de locuitori și la 50% din capacitate dacă rata de incidență a cazurilor este sub 1,5/1000 de locuitori. Aceleași reguli se aplică în aceste localități și pentru desfășurarea și organizarea de activități cu publicul în cadrul cinematografelor și instituțiilor de spectacole și/sau concerte.

Cursuri online în cele șapte localități

Tot prin hotărârea CJSU Vâlcea de astăzi, unitățile de învățământ din aceste șapte localități care au înregistrat creșteri ale ratei de incidență vor trece de vineri, 23.10.2020, pe scenariile de funcționare prevăzute în legislație, respectiv scenariul roșu (cursuri exclusiv online) pentru unitățile de învățământ din localitățile care au o incidență mai mare de 3/1000 de locuitori și scenariul galben (cursuri atât față în față cât și online) pentru școlile și grădinițele din localitățile cu o incidența cuprinsă între 1 și 3 cazuri /1000 de locuitori,

Atât măsurile dispuse prin Hotărârea CJSU Vâlcea din 19 octombrie pentru localitățile prevăzute, cât și celelalte măsuri dispuse la nivelul județului pentru prevenirea și combaterea răspândirii infectărilor cu virusul SARS-CoV-2, respectiv obligativitatea purtării măștii de protecție în toate spațiile publice închise și deschise din județ de către persoanele adulte și copiii de peste cinci ani și interzicerea, pe o perioadă de 14 zile, a evenimentelor private cu mai mult de 25 de persoane în același timp în cadrul gospodăriilor, rămân în vigoare.

Incidența cazurilor de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele două săptămâni în județul Vâlcea, calculată conform H.G. nr. 856/2020 (fără focarele din centrele rezidențiale și spitale), este în momentul de față de 2,49 cazuri noi/1000 de locuitori, în scădere față de luni, 19.10.2020, când s-a înregistrat o rată de 2,52 cazuri noi/1000 de locuitori.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS