20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalVâlcea: Acțiuni pentru prevenirea răspândirii coronavirusului

Vâlcea: Acțiuni pentru prevenirea răspândirii coronavirusului

De la începutul săptămânii polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, au continuat activitățile de informare și de verificare a modului de respectare a normelor legale în vigoare pe timpul stării de alertă.

Respectarea de către cetățeni a măsurilor de protecție sanitară și a celor privind distanțarea fizică au reprezentat obiectivul acțiunilor desfășurate, astfel că au fost verificați agenții economici din centrele comerciale, piețe, târguri, terase, ștranduri și cluburi în aer liber de pe raza administrativ-teritorială a județului Vâlcea.

Au fost verificate 134 de societăți comerciale/terase/restaurante și alte medii de interes cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse.

De asemenea, acțiunile au inclus verificări în mijloacele de transport în comun fiind controlate 79 de mijloace de transport în comun.

Au fost legitimate și verificate peste 800 de  persoane, iar ca urmare a nerespectării măsurilor de protecție individuală au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale cu o valoare de 500 de lei.

În cadrul acțiunilor au avut loc și activități preventive, de informare, astfel că recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur.

Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forţele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetăţenii și pentru a preveni răspândirea noului tip de coronavirus.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS