21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalRestricţii de trafic în weekend în Râmnicu Vâlcea

Restricţii de trafic în weekend în Râmnicu Vâlcea

Primăria Râmnicu Vâlcea, prin comisia de avizare, a anuţat că în acest weekend vor fi anumite restricţii rutiere pentru desfăşurarea unor activităţi sportive.

Primul eveniment este maratonul ”Color Race”, organizat de Asociaţia ”Next Youth”, care se va desfăşura vineri, 30 august, între orele 17.00 – 22.00, pe bulevardul Dem Rădulescu, segmentul cuprins între intersecţia cu strada Ostroveni şi DN 67 – str. Ştrandului. Astfel, se va institui restricţie temporară de circulaţie în zona menţionată în intervalul orar 16.00 – 23.00. Această restricţie se realizează de către Biroul Poliţiei Rutiere din cadrul Poliţiei Municipiului Râmnicu Vâlcea cu sprijinul Direcţiei Poliţiei Locale. Circulaţia auto se va devia pe ruta strada Ostroveni – DN 67 (str. Ştrandului).

Restricţii pentru „Maratonul Olteniei”

Cel de-a doilea eveniment este „Maratonul Olteniei”, competiţie de MTB şi alergare montană, ajuns anul acesta la cea de-a 7-a ediţie. Acesta urmează să se desfăşoare în perioada 31.08 – 01.09. Traseul pentru probele din cadrul evenimentului sportiv este următorul:

  • Punct de Start (splaiul Independenţei, zona de acces în Parcul Zăvoi)
  • splaiul Independenţei
  • strada Ştirbei Vodă
  • strada Ioana Radu
  • continuare pe trasee prestabilite de organizatorul evenimentului în zona de deal (în funcţie de proba la care s-au înscris participanţii).
    Returul este:
  • strada Ioana Radu
  • strada Ştirbei Vodă
  • splaiul Independenţei
  • Punct de Sosire (pe splaiul Independenţei în apropierea zonei de acces în Parcul Zăvoi).

TRAIL RUN şi MTB

Pentru desfăşurarea probelor TRAIL RUN şi MTB din cadrul evenimentului sportiv, se instituie restricţie de circulaţie pe splaiul Independenţei, pe întreaga zonă de desfăşurare a evenimentului sportiv, în data de 31 august, între 7.00 – 17.00, precum şi în data de 1 septembrie, de la 7.00 la 17.00.
Pe strada Ştirbei Vodă, segmentul de stradă cuprins între intersecţia cu splaiul Independenţei şi intersecţia cu strada Ioana Radu, sensul de mers Vest-Est, se va institui un culoar de trecere a participanţilor, delimitat cu garduri de protecţie pentru a asigura protecţia şi siguranţa atât a participanţilor la evenimentul sportiv, cât şi a participanţilor la trafic.
Pentru traversarea de către participanţi a străzii Ştirbei Vodă, se va institui restricţie temporară de circulaţie la intersecţia străzii Ştirbei Vodă cu splaiul Independenţei şi la intersecţia străzii Ioana Radu cu strada Ştirbei Vodă.

Baraje rutiere

Vor fi instituite baraje rutiere în următoarele puncte:

  • la intersecţia străzii Carol I cu splaiul Independenţei,
  • pe splaiul Independenţei după parcarea aferentă blocurilor de locuit,
  • la intersecţia străzii Ştirbei Vodă cu splaiul Independenţei,
  • pe strada Ştirbei Vodă – intersecţie cu strada Prof. Dr. Corneliu Tamaş,
  • pe strada Ştirbei Vodă – intersecţie cu strada Ioana Radu.
    Conducătorii auto ce vor traversa zonele respective pe durata desfăşurării acestor evenimente trebuie să circule cu atenţie, respectând semnalizările rutiere de deviere şi indicaţiile agenţilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS