11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalS-a semnat contractul de finanţare pentru Parcul Ştirbei Vodă

S-a semnat contractul de finanţare pentru Parcul Ştirbei Vodă

Contractul de finanţare pentru Parcul Ştirbei Vodă din Râmnicu Vâlcea a fost semnat, astăzi, de către directorul general al Agenţiei de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, Marilena Bogheanu, şi primarul Mircia Gutău.

Astfel, construirea viitorului parc cu o suprafaţă de aproximativ 10.500 mp şi în valoare totală de 7.296.296,70 lei, se va întinde la Vest de Stadionul municipal Zăvoi, de-a lungul splaiului Independenţei. Proiectul beneficiază de o finanţare nerambursabilă de 7.150.370,77 lei din fonduri europene şi de la bugetul de stat, bugetului local revenindu-i doar o contribuţie de 2%, respectiv suma de 145.925,93 lei.

Principalele categorii de lucrări avute în vedere sunt:

  • realizarea de împrejmuiri pe toate laturile suprafeţei amenajate,
  • amenajarea de scări şi de alei pavate cu dale pentru accesul pietonal,
  • realizarea unor zone de odihnă destinate vizitatorilor,
  • amplasarea de bănci,
  • amenajarea unui loc de joacă pentru copii compus din tiroliene şi leagăne,
  • instalaţii pentru persoane cu dizabilităţi,
  • echipamente pentru fitness,
  • terenuri pentru volei/badminton,
  • realizarea de tablouri de vegetaţie inedite puse în valoare prin amenajări specifice,
  • plantarea de arbori foioşi şi conifere,
  • montarea de gazon rulou,
  • realizarea unui sistem de iluminat fiabil şi eficient, cu stâlpi prevazuţi cu prize ce vor putea fi folosite la decorarea zonei pentru sărbătorile de iarnă,
  • instalarea de sistem video şi wi-fi, amplasarea de cişmele de apă potabilă,
  • introducerea unui sistem de irigare automatizat,
  • achiziţionarea unei scene demontabile pentru evenimente.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS