5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalVâlceaElena Gheorghe cântă la Serbările Berii din Râmnicu Vâlcea

Elena Gheorghe cântă la Serbările Berii din Râmnicu Vâlcea

Elena Gheorghe, Zdob şi Zdub, dar şi alţi interpreţi cunoscuţi vor cânta la Serbările Berii din Râmnicu Vâlcea.
Ediţia de anul acesta a Festivalului Berii ”Timişoreana” va aduce în serile zilelor de 21, 22 şi 23 iunie, pe scena montată pe Splaiul Independenţei, o serie de cunoscuţi solişti de muzică populară, pop şi rock. Vineri, 21 iunie, vor evolua Ilie Roşu, Emilia Ghinescu şi Serena.

Sâmbătă, 22 iunie, va fi rândul Dorinei Mete, lui Costel David şi a moldovenilor din trupa Zdob şi Zdub. Duminică, 23 iunie, Adrian Ivan, Taraful Victor Florea, Jull şi Elena Gheorghe & Band vor pune punct celor trei zile de distracţie. Nu vor lipsi un Festival tradiţional al meşteşugarilor, parcuri şi locuri de joacă pentru copii. De asemenea, vor fi v\ndute mâncăruri tradiţionale, mici şi, bineînţeles, bere.

Restricţii rutiere

Derularea acestui eveniment presupune şi o serie de restricţii rutiere. Începând de joi, 20 iunie, ora 18.00, traficul auto se restricţionează complet pe splaiul Independenţei. Este vorba de porţiunea cuprinsă cuprinsă între intersecţia cu str. Carol I (la Est) şi intersecţia cu strada Ştirbei Vodă (la Vest). Restricţia va fi ridicată luni, 24 iunie, la ora 07.00.

Vor avea acces doar autoturismele locatarilor blocurilor de pe splaiul Independenţei şi maşinile de aprovizionare ale zonei comerciale aferentă evenimentului. Rută ocolitoare: strada Ştirbei Vodă. De asemenea, conducătorii auto care intră în oraş dinspre Sud pe Calea lui Traian şi doresc să meargă către Vlădeşti – Păuşeşti – Băile Olăneşti sunt rugaţi să folosească varianta ocolitoare de pe strada Morilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS