Un bărbat de 60 de ani, dispărut de la domiciliu în data de 13 august din localitatea Oteşani (Vâlcea), a fost găsit, ieri, pe raza comunei Stăneşti.
Potrivit unui comunicat al IPJ Vâlcea, la data de 14 august, polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Măldărești au fost sesizați de un bărbat din comuna Oteșani, județul Vâlcea, cu privire la faptul că tatăl său, în vârstă de 60 de ani, a plecat în seara zilei de 13 august a.c. de la domiciliu, cu căruţa, și nu s-a mai întors.
Au fost demarate căutările începând cu ora 18:30, în data de 14 august, participând 11 politiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Sectiei 7 Maldaresti, Sectiei 8 Lapusata, Politiei orașului Horezu, precum și 3 jandarmi, 4 lucratori ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Valcea si 12 voluntari. De asemenea, a fost folosit și cainele de urmă.
Rezultatul căutarilor a fost negativ, acestea fiind sistate, in jurul orei 23:00.
În dimineata zilei de 15 august, căutările au fost reluate, iar în urma verificărilor si investigațiilor efectuate, persoana dispărută a fost identificată pe raza comunei Stănesti, județul Valcea.
Bărbatul a fost condus la spital pentru examinare medicală. Din primele verificări a reieșit că acesta nu a fost victima niciunei infracțiuni.
Vâlcea: Bărbat dispărut la Oteşani, găsit la Stăneşti după două zile de căutări
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei