Poliţişti de ordine publică din cadrul Poliţei oraşului Horezu, l-au oprit în trafic, aseară, în jurul orei 21.00, pe raza localităţii, pe B.P., de 48 de ani, din comuna Frânceşti, care transporta material lemnos, speciile fag, plop, molid şi mesteacăn, cu o autoutilitară.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că cel în cauză transporta 3,8 metri cubi de material lemnos, în baza unui aviz de însoţire a mărfii, pe care nu era înscrisă valabilitatea acestuia, în funcţie de distanţa parcursă până la destinaţie.
Poliţiştii l-au sancţionat contravenţional pe bărbat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 171/2010, privind  stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice şi au confiscat materialul lemnos transportat ilegal.