24.8 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalVâlceaVâlcea: Cercetaţi pentru delicte silvice

Vâlcea: Cercetaţi pentru delicte silvice

Poliţiştii vâlceni au fost sesizaţi ieri prin SNUAU 112 despre faptul că mai multe persoane sustrag material lemnos într-o zonă între localităţile Olanu şi Stoileşti.

În baza sesizării s-a format o echipă operativă constituită din poliţişti ai Secţiei 2 Poliţie Rurală Milcoiu şi Biroului Silvic, ocazie cu care au constatat că Gheorghe C., de 61 de ani, P. Marin, de 22 de ani, P. Ion, de 35 de ani, şi C. Ilie, 68 de ani, care efectuau activităţi de curăţire a materialului lemnos rezultat din exploatarea forestieră executată de o societate comercială întrucât conveniseră cu administratorul societăţii care a efectuat exploatarea să cureţe rampa de exploatare de crengile rezultate din coronamentele arborilor tăiaţi urmând ca materialul lemnos rezultat să fie achiziţionat cu 600 de lei.
Pentru verificarea întregii documentaţii a partidei susmenţionate administratorul firmei a fost chemat la sediul poliţiei.
Astfel, poliţiştii din cadrul Biroului de Prevenire a Delictelor Silvice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea au verificat documentele aferente zonelor pe care societatea le exploatează. Administratorul a fost astfel sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 5.000 de lei, fiind dispusă totodată suspendarea acordului de distribuire şi utilizare a documentelor cu regim special pe o perioadă de până la 90 de zile, întrucât a transmis cu întârziere mai mare de 15 zile de la data la care trebuia să se facă raportarea lunară, dar fără a depăşi termenul de 45 de zile, a datelor în sistemul SUMAL.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS