Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Olt (DSVSA) a confirmat existența unui focar de variolă ovină în județul Olt, în localitățile Tufeni și Crîmpoia. Boala a fost diagnosticată de Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală (IDSA) în urma analizelor efectuate pe probe prelevate de medicii veterinari oficiali, ca urmare a modificărilor de sănătate observate la ovine din șapte exploatații nonprofesionale.
Potrivit autorităților, aproximativ 3.050 de animale (2.600 în Tufeni și 450 în Crîmpoia) vor fi sacrificate și ecarisate prin îngropare, în locații autorizate de Garda de Mediu și Sistemul de Gospodărire a Apelor Olt.
Măsuri stricte de carantină în două zone afectate
Pe 22 iulie, Centrul Local de Combatere a Bolilor (CLCB) a aprobat un plan de măsuri de urgență. În jurul focarelor au fost instituite zone de protecție (3 km) și zone de supraveghere (10 km), în care s-au impus restricții severe privind circulația animalelor, persoanelor și vehiculelor.
Tufeni – zone de restricție:
- Zona de protecție: Tufeni și Icoana
- Zona de supraveghere: Icoana, Corbu, Movileni, Ghimpețeni, Nicolae Titulescu, Șerbănești, Văleni și fonduri cinegetice
Crîmpoia – zone de restricție:
- Zona de protecție: Crîmpoia și Nicolae Titulescu
- Zona de supraveghere: Șerbănești, Ghimpețeni, Văleni, Movileni, Tufeni și fonduri cinegetice
Toate exploatațiile comerciale de ovine și caprine din județ au fost verificate pentru respectarea măsurilor de biosecuritate. De asemenea, au fost notificate direcțiile sanitare veterinare din județele Teleorman și Argeș.
Simptomele bolii și modalități de transmitere
Variola ovină este o boală virală foarte contagioasă, care afectează ovinele și caprinele. Nu se transmite la om, dar are impact economic major în sectorul zootehnic.
Simptomele includ:
- Leziuni cutanate (vezicule, pustule) pe cap, bot, urechi, picioare, abdomen și organe genitale
- Febră (40–42°C)
- Pierderea apetitului, letargie, scădere în greutate
- Secreții nazale și oculare
- Inflamația ganglionilor limfatici
- Leziuni pe mucoase în cazurile grave.
Boala durează în general 3–4 săptămâni, dar poate lăsa animale slăbite pe termen lung. Mortalitatea variază în funcție de severitatea focarului.
Transmiterea:
- Contact direct cu animale infectate
- Contact indirect prin crustele descuamate, secreții sau obiecte contaminate (furaje, echipamente)
- Mediul contaminat rămâne periculos pe termen lung, virusul fiind rezistent la uscăciune
Restricții comerciale în vigoare
DSVSA Olt menține interdicția privind organizarea târgurilor de animale vii în tot județul. De asemenea, se aplică interdicții totale privind mișcarea ovinelor și caprinelor, atât în interiorul județului, cât și între județe.
Autoritățile solicită sprijinul fermierilor și al cetățenilor în respectarea măsurilor impuse. Orice suspiciune de boală trebuie raportată de urgență DSVSA Olt.
„Aplicarea strictă a măsurilor de biosecuritate este esențială pentru a limita extinderea focarului. Este vital ca efectivele de rumegătoare să fie protejate prin colaborarea responsabilă a tuturor celor implicați”, se arată în apelul transmis de autorități.
Citește și: Fonduri elvețiene pentru firmele românești