20.6 C
Craiova
sâmbătă, 27 iulie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentTrei mașini, implicate într-un accident în Olt

Trei mașini, implicate într-un accident în Olt

Trei mașini au fost implicate intr-un accident lângă Recea, judeţul Olt. Două persoane au ajuns la spital.

Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat pe 26 septembrie, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe Drumul Județean 653, în afara localității Recea, a avut loc un eveniment rutier.

La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Rutier Slatina.

„Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, au fost implicate 3 autovehicule, respectiv un autoturism condus de un tânăr de 35 de ani, din comuna Bălteni, județul Olt, un autoturism condus de un bărbat de 49 de ani, din aceeași localitate și un autoturism condus de o femeie de 32 de ani, cetățean străin. În urma evenimentului rutier, două persoane au necesitat îngrijiri medicale. Acestea au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență Slatina”, potrivit IPJ Olt.

Șoferii au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Citeşte şi: Percheziții în Olt într-un dosar penal de pornografie infantilă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS