11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPercheziţii în Olt şi Dolj. A fost vizată o grupare de contrabandişti de ţigări şi metale preţioase

Percheziţii în Olt şi Dolj. A fost vizată o grupare de contrabandişti de ţigări şi metale preţioase

Polițiștii olteni au efectuat mai multe percheziții la persoane din Dolj și Olt bănuite că ar face contrabandă cu țigări și metale prețioase.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 600 de ţigarete, bijuterii în valoare de aproximativ 17.000 de lei și 6.500 de euro.

„În această dimineaţă, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, au pus în aplicare 5 mandate de percheziție domiciliară, la domiciliile unor persoane fizice din județele Olt și Dolj, bănuite de contrabandă cu țigarete și metale prețioase.

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2020 – 2021, 2 bărbați, din județele Olt și Dolj, ar fi comercializat țigarete și metale prețioase, provenite din contrabandă“, potrivit IPJ Olt.

Acțiunile au fost desfăşurate cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Olt.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS