6.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăLocal500 de jandarmi, la datorie în minivacanța de Sf. Marie

500 de jandarmi, la datorie în minivacanța de Sf. Marie

Pentru că urmează zile cu multe evenimente cultural-artistice, dar și religioase prilejuite de sărbătoarea creștin-ortodoxă ”Adormirea Maicii Domnului”, iar întreaga comunitate trebuie să se bucure în liniște și siguranță, la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt s-a luat o serie de măsuri suplimentare pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, creșterea siguranței participanților și pentru asigurarea intervențiilor în cazul solicitărilor imediate.

În intervalul 13 – 16 august, vor fi mobilizați peste 500 de jandarmi olteni, în vederea asigurării măsurilor de ordine și siguranță publică, pază și protecție instituțională și pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, astfel ca toate evenimentele organizate să se desfășoare în condiții de siguranță.

Jandarmii vor fi prezenți pentru a asigura ordinea publică cu ocazia desfăşurării manifestărilor cultural – artistice și religioase, la care se preconizează participarea unui număr mare de persoane în comunele::

  • Priseaca,
  • Cungrea,
  • Cârlogani,
  • Fărcașele,
  • Bărăști,
  • Radomirești,
  • Pârșcoveni,
  • Găvănești,
  • Scărișoara,
  • Vădăstrița,
  • Mănăstirea Brâncoveni cu ocazia sărbătorii ”Sfinților Martiri Brâncoveni”.

De asemenea, în alte trei localități din județul Olt, jandarmii craioveni vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică la manifestările cultural artistice din comunele:

  • Coteana,
  • Osica de Jos,
  • Iancu Jianu.

Pentru desfășurarea în condiții de ordine și siguranță publică a meciului de fotbal din data de 15 august disputat pe stadionul ”1 Mai” din municipiul Slatina, începând cu ora 12:30, între echipele C.S.M. Slatina și C.S.A. Steaua, Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova va lua măsuri pentru deplasarea în condiţii de siguranţă a suporterilor la și de la stadion, precum şi pe timpul desfășurării meciului de fotbal, aflându-se în imediata apropiere a stadionului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS