16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentBărbat spulberat pe o trecere de pietoni din Scornicești

Bărbat spulberat pe o trecere de pietoni din Scornicești

Un grav accident de circulaţie s-a petrecut luni, 5 iulie 2021, pe un drum din judeţul Olt. Un bărbat care traversa strada fiind lovit de un autoturism.

Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat pe 5 iulie cu privire la producerea unui eveniment rutier pe Drumul Naţional 65, în localitatea Scorniceşti, potrivit IPJ Olt.

Din primele cercetări la fața locului, oamenii legii au constatat că un bărbat care traversa pe trecerea pentru pietoni a fost surprins de o maşină. Victima a suferit răni grave şi a decedat la spital.

Conducătorul auto, un bărbat, de 55 de ani, din municipiul Slatina, nu se afla sub influența băuturilor alcoolice în momentul producerii evenimentului.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, poliţiştii efectuând cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS