10.6 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalOlt: Incendii de vegetație uscată

Olt: Incendii de vegetație uscată

Pompierii din cadrul ISU Olt au intervenit, în ultimele 24 de ore, pentru stingerea a șapte incendii de vegtație uscată. Unul dintre acestea, produs ieri în comuna Perieți, s-a propagat de la vegetația uscată la o casă nelocuită, cu suprafața de aproximativ 30 de metri, locuința fiind distrusă în totalitate. Pompierii Detașamentului Slatina au acționat aproximativ o oră pentru stingerea incendiului care a distrus și 5000 de metri pătrați de vegetație uscată.

În această perioadă a anului, cetățenii desfășoară cu o mai mare frecvență acțiuni de curățare și ardere a miriștilor sau a resturilor vegetale de pe terenuri agricole sau din gospodăria proprie. Astfel de acțiuni, voluntare sau involuntare, pot duce de multe ori la izbucnirea unor incendii de amploare și chiar la pierderi de vieți omenești.

Amenzi de zedci de mii de lei pentru cei care dau foc la miriști

Potrivit legii, este interzisă arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase, fără acceptul autorităţii competente pentru protecţia mediului şi fără informarea, în prealabil, a serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă.
Nerespectarea acestei prevederi legale se sancţionează cu amendă contravenţională al cărei cuantum este cuprins între 3.000 – 6.000 de lei pentru persoane fizice şi respectiv între 25.000 – 50.000 de lei pentru persoane juridice.

Efectuarea unor lucrări de arderi a resturilor vegetale fără întrunirea condiţiilor legale şi, respectiv, fără luarea măsurilor de evitare a propagării la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii şi alte vecinătăţi constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 2.500 de lei
Nu este permisă arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil şi respectiv faptul că nu este permisă arderea vegetaţiei pajiştilor permanente.

Măsuri pentru arderea miriștilor pentru combaterea dăunătorilor

În condiţiile în care este necesară arderea miriștilor pentru combaterea dăunătorilor și au fost se obţinute aprobările prevăzute de legislaţia în vigoare, arderea vegetației uscate se face cu respectarea următoarelor măsuri:

  • condiţii meteorologice fără vânt;
  • parcelarea miriştii în suprafeţe de maximum 10 ha, prin fâşii arate;
  • izolarea zonei de ardere faţă de căile de comunicaţie, construcţii, culturi agricole vecine, instalaţii, fond forestier, prin executarea de fâşii arate;
  • desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;
  • asigurarea, până la finalizarea arderii, a personalului de supraveghere şi stingere a eventualelor incendii;
  • asigurarea, pentru suprafeţe de ardere mai mici de 5 ha, a substanţelor şi mijloacelor de stingere necesare;
  • asigurarea, în cazul suprafeţelor de ardere mai mari de 5 ha, a unui plug, a unei cisterne cu apă, a mijloacelor de tractare şi a personalului de deservire.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS