9.5 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriAgriculturaPesta a scumpit porcii pentru Crăciun cu 20%

Pesta a scumpit porcii pentru Crăciun cu 20%

Crescătorii de porci ar putea avea un an bun, numărul cumpărătorilor fiind foarte mare, iar oferta redusă din cauza pestei porcine africane. Condițiile în care îi pot, însă, comercializa le pun mari probleme.

Porcii de Crăciun s-au tocmit cu cel puțin o lună în urmă, spun fermierii, care deja nu mai au animale de vânzare. Prețul cărnii „în viu“ este cu aproximativ 20% peste cel de anul trecut, spune Traian Gârtan, un fermier din localitatea Slătioara, județul Olt, ajungând și la 12 lei/kg, comparativ cu prețul cărnii din galantarele magazinelor. Gustul, însă, face toți banii, mai spune fermierul, iar cumpărătorii pare că apreciază acest lucru.

Avem cereri, se mai găsesc greu animale. Îi tăiem în gospodării, nu pleacă omul cu porcul“, explică fermierul. Prețul cărnii pornește, e drept, de pe la 8 lei/kg, dar un astfel de preț se percepe pentru animalele foarte mari, de peste 200 kg. Porcii de până la 150 kg, dar și cei din rasa mangalița, în schimb, nu se vând cu mai puțin de 12 lei/kg. „Și mangalița are același preț, pentru că nu mulți preferă grăsimea, iar această rasă are multă grăsime. Cei mai mulți vor porci de carne“, mai spune fermierul.

Dificultăți în respectarea legii

Dacă ai totuși norocul să găsești un porc de vânzare, fie pe OLX, unde abundă anunțurile, fie prin intermediul cunoștințelor și al prietenilor, problemele nu se termină aici. Legal, nu poți cumpăra din localitățile în care evoluează focare de pestă porcină africană și nici din cele aflate în zona de protecție (3 km în jurul focarului) sau de supraveghere (10 km). Mai mult, transportul animalelor, dacă vrei să cumperi animalul viu și să-l duci în gospodărie, se face cu mijloc de transport autorizat pentru transportul animalelor.

E nevoie pe perioada transportului de un buletin de mișcare, eliberat de medicul concesionar din localitatea din care ai cumpărat porcul, iar odată ajuns în localitatea de domiciliu, trebuie să înștiințezi din nou veterinarul și să înregistrezi intrarea animalului în exploatație. Vei anunța, de asemenea, și sacrificarea lui, tot medicului veterinar, care ar trebui să evalueze animalul înainte de sacrificare.

De cele mai multe ori, explică însă fermierul, nu se mai ajunge la astfel de proceduri, pentru că de obicei clienții cer sacrificarea porcului chiar în ograda fermierului, de unde, de fapt, pleacă doar cu carnea. Dacă pe timpul transportului se face control, cumpărătorul poate avea din nou probleme dacă nu poate justifica proveniența cărnii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS