17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalOLT: Amenzi de peste 300 mii lei, cele mai multe pentru „munca la negru“, aplicate de inspectorii de muncă

OLT: Amenzi de peste 300 mii lei, cele mai multe pentru „munca la negru“, aplicate de inspectorii de muncă

Inspectoratul Teritorial de Muncă Olt a aplicat în urma controalelor effectuate în luna octombrie 2019 amenzi de peste 300.000 lei, cele mai multe fiind pe linia relațiilor de muncă.

Lipsa contractelor de muncă,  neplata lunară a drepturilor salariale la data înscrisă în contractul individual de muncă, neacordarea repausului săptămânal și a concediului de odihnă, netransmiterea la termen, în Registrul General de Evidență a Salariaților, a contractelor individuale de muncă și a modificărilor acestora, neacordarea și neverificarea folosirii echipamentului individual de protecție și neefectuarea controlului medical periodic sunt principalele nereguli constatate de inspectorii de muncă din cadrul ITM Olt, în urma controalelor desfășurate la agenții economici din județ.

Au fost efectuate, în luna octombrie, 240 de astfel de controale, preponderent în domenii precum: construcții, comerțul cu amănuntul, transportul rutier de mărfuri și persoane și agricultură.S-au identificat 293 deficiențe pentru care s-au dispus măsuri de remediere, fiind aplicate 151 sancțiuni, din care 137 avertismente și 14 amenzi, în valoare totală de 312.500 lei.

Cele mai consistente amenzi sunt cele acordate pentru munca nedeclarată, fiind identificate 13 persoane, în cadrul a șapte agenți economici, astfel :

3 persoane în cadrul unei firme de protecție și pază la Caracal,  o persoană în domeniul construcții la Balș, 2 persoane în domeniul comerțului la Slatina, alte 2 persoane la o altă firmă de  protectie și pază din Caracal , 3 persoane la o firmă din domeniul construcțiilor la Slatina, o persoană la Slatina, la un atelier de reparații auto, o persoană care presta activitate într-un bar la Corabia. Pentru „munca la negru“ amenzile totale s-au ridicat la 260 mii lei, în timp ce pentru nerespectarea normativelor privind sănătatea și securitatea în muncă (SSM) amenzile au totalizat 45,5 mii lei.In luna octombrie 2019 nu s-a produs niciun accident de muncă mortal, cele 13 accidente de muncă produse în acest interval de timp, soldate cu incapacitate temporară de muncă, fiind fără urmări grave și necesitând sub trei zile de concediu medical, au menționat reprezentanții ITM Olt.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS