Exercițiu tactic la Icoana

exercițiu tactic la o stație de pompare din Icoana, județul Olt
exercițiu tactic la o stație de pompare din Icoana, județul Olt

Jandarmi, polițiști, pompieri, efective din cadrul SRI și al Direcție Pază și Protecție Instituțională din Olt și Dolj au desfășurat, joi, 6 iunie 2019, un amplu exercițiu tactic la o stație de pompare din Icoana, județul Olt

Hoți înarmați au atacat o conductă de petrol și amenință că aruncă totul în aer


Conform scenariului, un grup infracțional organizat a pătruns în stația de pompare Icoana (Olt) aparținând Conpet S.A. Ploiești. Hoții erau înarmați și amenințau că aruncă în aer totul, având asupra lor și un dispozitiv exploziv. Activitatea a debutat la sediul inspectoratului cu o şedinţă de cooperare la care au participat: prefectul județului Olt. Petre Silviu Neacşu, directorul general al CONPET S.A. Doctor inginer Chiş Vasile Timur, directorul Direcţiei Pază şi Protecţie Instituţională din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române şi şefii. Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, Direcţiei Judeţene de Informaţii Olt, Direcţiei Judeţene de Informaţii Dolj. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Olt şi Serviciului Judeţean de Protecţie Internă Olt.


La fața locului au ajuns echipaje antrenate special. Prin metode specifice, inclusiv negocierea cu infractorii, au reușit să repună lucrurile în ordine. Scopul exercițiului, a fost dezvoltarea capacităţii de reacţie, de interoperabilitate în sistem integrat, prin antrenarea structurilor implicate în exerciţii de intervenţie la obiective. Verificarea capacităţii de acţiune a forţelor care intervin în astfel de situaţii în baza planului de cooperare. Astfel de exerciții ample, care presupun desfășurarea de forțe impresionante în teren, din cadrul mai multor instituții, se execută anual. Chiar şi de două ori pe an. Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Olt asigură paza, supravegherea şi intervenţia la o reţea de conducte în lungime de 287, 2 km. Din care: conducte de transport ţiţei, conducte de transport gazolină, conducte de transport etan şi conducte de transport fibră optică.