10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalOltOlt: 35 porci morți găsiți la marginea localității Ipotești

Olt: 35 porci morți găsiți la marginea localității Ipotești

Primarul comunei oltene Ipotești a fost anunțat telefonic, duminica trecută, că mai mulți porci morți au fost abandonați pe izlazul de la marginea localității, lucru care s-a confirmat a doua zi.

Primarul Ion Căpraru a declarat că a primit un telefon cu număr privat, fiind anunțat că pe izlaz mai mulți porci morți au fost abandonați. „Am anunțat, luni dimineață, DSVSA-ul și ne-am deplasat împreună“, a declarat primarul, care nu-și explică proveniența cadavrelor, nici măcar după ce a vorbit cu ciobanii stânei din apropiere, care ar fi spus că au văzut, duminică, o dubiță, însă nu i-au reținut numărul de înmatriculare, fiind departe. Singurele indicii, și acestea tot neconfirmate, a mai spus primarul, ar fi că porcii, aflați în stare de degradare, ar fi fost crotaliați, indiciile fiind că ar proveni din două județe aflate la o distanță considerabilă de Olt: Constanța, respectiv Călărași.
DSVSA Olt a transmis, printr-un comunicat de presă, că descoperirea au făcut-o medicii veterinari, informați de acest fapt în timp ce efectuau o nouă examinare clinică la porcii din gospodării, ca urmare a măsurilor impuse în procedura de supraveghere a pestei porcine africane, Ipotești fiind în zona de supraveghere de 10 km față de Osica de Sus, unde a fost identificat, cu luni în urmă, un focar de pestă.
„În data de 25.03.2019, în timpul efectuării examinării clinice la suinele existente în gospodăriile populației din localitatea Ipotești ca urmare a stabilirii zonei de protecție și a zonei de supraveghere, medicii veterinari oficiali au fost informați despre existența unor cadavre de suine în apropierea unei stâne.
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Olt a procedat la identificarea numărului de cadavre, la ecarisarea teritoriului și la prelevarea probelor de organe pentru efectuarea examenelor de laborator. Probele au fost expediate către LSVSA Dolj pentru confirmarea sau infirmarea pestei porcine africane și a pestei porcine clasice“, au menționat reprezentanții DSVSA.
Cadavrele descoperite au fost înfoliate și îngropate chiar pe terenul pe care s-a făcut descoperirea, în zonă fiind executată și dezinfecția. Polițiștii fac, la rândul lor, cercetări pentru a lămuri împrejurările în care cadavrele respective au ajuns pe câmp, izlazul fiind situat la aproximativ 1 km de drumul județean 546 D, spre Coteana.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS