12.8 C
Craiova
joi, 2 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalOltOlt: Acţiuni pentru combaterea braconajului piscicol

Olt: Acţiuni pentru combaterea braconajului piscicol

În săptămâna trecută, jandarmii olteni au organizat şi executat mai multe acţiuni pe linia combaterii braconajului piscicol. Pe timpul executării misiunilor, au fost constatate următoarele:
– în data de 19.02.2019, în jurul orelor 19.00, a fost depistat un bărbat de 28 de ani în timp ce pescuia în apa râului Olt în dreptul comunei Ipotești, cu o unealtă de pescuit comercial de tip plasă cu lungimea de 90m, fără a deține autorizație pentru activitatea desfășurată. Făptuitorului i s-au întocmit acte de constatare pentru „ Deţinerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a uneltelor de pescuit comercial”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 64, alin. 1, lit. i), din Ordonanţa de Urgenţă nr. 23/2008, privind pescuitul şi acvacultura.
– în data de 21.02.2019, în jurul orelor 20.00, pe malul stâng al râului Olt, în dreptul localităţii Comani, a fost depistat un bărbat de 37 de ani, pescar comercial autorizat, care transporta cu autovehiculul personal 60 kg de pește viu din specia “caras”, fără documente legale, peștele provenind din activitatea de pescuit desfășurată cu puțin timp înainte. Făptuitorului i-au fost întocmite acte de constatare pentru „Transportul fără documente legale a peștelui obținut prin pescuit”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 64, alin. 1, lit. h), din Ordonanţa de Urgenţă nr. 23/2008, privind pescuitul şi acvacultura.
-în data de 24.02.2019, în jurul orelor 08.00, în târgul săptămânal din Osica de Sus a fost depistată o persoană de sex masculin de 35 de ani care oferea spre vânzare peşte din specia ştiucă. A fost întocmit proces verbal de constatare pentru ,, Comercializarea fără documente legale a peştelui”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 64, alin. 1, lit. h), din Ordonanţa de Urgenţă nr. 23/2008, privind pescuitul şi acvacultura.
Făptuitorii împreună cu documentele de constatare şi uneltele folosite la pescuit au fost predaţi organelor de urmărire penală competente în vederea continuării verificărilor, iar peştele a fost redat mediului natural.
Reamintim că faptele: „pescuitul comercial fără licenţă sau autorizaţie de pescuit” , „transportul fără documente legale a peștelui obținut prin pescuit” și ,,comercializarea fără documente legale a peştelui”, constituie infracțiuni și se pedepsesc cu amendă și interzicerea dreptului de a pescui pe o perioadă cuprinsă între un an și 3 ani.
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 6 lit. a) din Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 54/76/2019 din 15 ianuarie 2019 privind stabilirea perioadelor și a zonelor de prohibiție a pescuitului, precum și a zonelor de protecție și refacere biologică a resurselor acvatice vii în anul 2019, se interzice pescuitul comercial, recreativ/sportiv și familial la știucă, de la data intrării în vigoare a prezentului ordin până la 15 martie inclusiv.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS