11.2 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalOltSe menține controlul judiciar pentru șoferii de ambulanță de la Corabia

Se menține controlul judiciar pentru șoferii de ambulanță de la Corabia

Cei 14 șoferi de la Stația de Ambulanță Corabia puși sub control judiciar de la momentul la care procurorii au anunțat punerea lor sub acuzare rămân cu această măsură, Judecători Corabia pronunțându-se în acest sens ieri.

Cei 14 în continuare nu pot să se prezinte la lucru, Serviciul Județean de Ambulanță Olt încadrând temporar, de altfel, la finele lunii decembrie 2018, 10 noi șoferi (au fost scoase la concurs 15 posturi, s-au ocupat 10).
Parchetul de pe lângă Judecătoria Corabia a anunțat, luni, trimiterea în judecată a celor 15 șoferi de ambulanță de la stația din Corabia (unul singur, din 15, a colaborat cu anchetatorii, recunoscându-și faptele, motiv pentru care nu i s-a impus măsura ontrolului judiciar), acuzați că în perioada 2015-2018 au furat constant din combustibilul destinat autospecialelor. Pentru a masca furtul, se deplasau cu viteză redusă la cazuri, spun anchetatorii, care din cauza principală au disjuns, de altfel, alte trei, într-una dintre acestea urmând să înceapă cercetările pentru ucidere din culpă și să stabilească dacă cele 11 decese înregistrate în acest interval de timp au legătură cu faptul că autospecialele rulau cu o viteză redusă, pentru a scădea consumul de combustibil și a acoperi, astfel, furtul.
Interdicțiile impuse prin controlul judiciar, măsura menținerii acestuia putând fi, însă, atacată de apărătorii celor învinuiți, sunt următoarele:
– să se prezinte la Parchetul de pe lângă Judecătoria Corabia şi la Poliţia oraşului Corabia, ori de câte ori sunt chemaţi;
– să informeze de îndată Parchetul de pe lângă Judecătoria Corabia cu privire la schimbarea locuinţei;
– să se prezinte la IPJ Olt – Poliţia oraşului Corabia, Secţia 3 Poliţie Rurală Corabia ori Secţia 10 Poliţie Rurală Vişina, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori sunt chemaţi.
– să nu depăşească limita teritorială a ţării, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului competent;
– să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.
– să nu se apropie unii de alţii, să nu comunice unii cu alţii direct sau indirect, pe nicio cale şi să nu se apropie de martori şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale;
– să nu exercite profesia, meseria şi să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia au săvârşit faptele.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS