21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalOltOlt: Peste 180 de sancțiuni contravenționale, aplicate între 29 decembrie şi 2 ianuarie

Olt: Peste 180 de sancțiuni contravenționale, aplicate între 29 decembrie şi 2 ianuarie

Polițiștii olteni au aplicat, în perioada 29 decembrie – 2 ianuarie, peste 180 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 40.000 de lei, au constatat 47 de infracțiuni în flagrant și au intervenit la peste 400 de solicitări.

La nivelul județului Olt, aproximativ 250 de polițiști au acționat, zilnic, în timpul minivacanței prilejuită de trecerea în Noul An, în zonele cu aflux mare de public, precum şi pe principalele drumuri.

În această perioadă, polițiștii prezenți la datorie au intervenit la 439 de solicitări, dintre acestea 398 fiind prin Serviciului Național Unic Apeluri de Urgență 112. Pentru abaterile de la normele contravenţionale, poliţiştii olteni au aplicat 205 sancţiuni, dintre care 155 pentru încălcarea normelor rutiere, în valoare de 43.105 lei.

Totodată, pentru neregulile constatate în trafic, poliţiştii au reţinut 15 permise de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, și au retras 7 certificate de înmatriculare.

Da asemenea, polițiștii au constatat 43 de infracțiuni în flagrant.

Polițiștii din Slatina au depistat, în ultima zi din 2018, în zona Pieţei Zahana, o femeie, de 26 ani, din comuna Curtişoara, având asupra sa 42 de cutii cu materiale pirotehnice. Acestea au fost confiscate, în vederea continuării cercetărilor.
Au fost întocmite acte procedurale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de operațiuni cu articole pirotehnice, efectuate fără drept.

Polițiștii din Slatina au depistat, pe strada Textilistului, din municipiul Slatina, un autoturism condus de un bărbat, de 61 ani, din municipiul Slatina, iar cu ocazia verificării autovehiculului au fost găsite 12 cutii cu materiale pirotehnice.
Cele 12 cutii cu materiale pirotehnice au fost confiscate, în vederea continuării cercetărilor.
Au fost întocmite acte procedurale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de operațiuni cu articole pirotehnice, efectuate fără drept.

Un bărbat, de 29 ani, din localitatea Vulturești, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Vulturescu, din comuna Vulturești, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a părăsit partea carosabilă și a intrat în impact cu gardul unui imobil.
În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că bărbatul nu deține permis de conducere, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Au fost întocmite acte procedurale, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Pe strada Traian, din comuna Fărcaşele, a fost depistat, pe 30 decembrie, un minor, de 16 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere .
Au fost întocmite acte procedurale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.

La data de 30 decembrie 2018, ora 08:57, pe strada Ecaterina Teodoroiu, din municipiul Slatina, a fost depistat un bărbat, de 37 ani, din comuna Brebeni, județul Olt, în timp ce conducea o autoutilitara având o concentraţie de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Au fost întocmite acte procedurale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS