7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalMehedinți: A condus băut de două ori în aceeași zi. Șoferul, reținut

Mehedinți: A condus băut de două ori în aceeași zi. Șoferul, reținut

Polițistii din Vânju-Mare au depistat, ieri, în trafic, un bărbat, de 41 de ani, din municipiul Botoșani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Republicii după ce a consumat băuturi alcoolice.

Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest care a indicat o valoare de 1.51 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei, însă acesta a refuzat recoltarea.

În aceeași zi, la ora 15.40, bărbatul, de 41 de ani, a fost depistat, din nou, de polițiștii din cadrul Poliției Oraș Vânju-Mare în timp ce conducea autoturismul pe strada Republicii, având exercitarea dreptului de a conduce suspendată, iar, în urma testării cu etilotestul, a rezultat o alcoolemie de 1.06 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru a i se recolta mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Față de bărbat, s-a luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vânju Mare cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.

În cauză, cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS