24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalPeste 200 de jandarmi, la ,,Zilele Severinului” și ,,Sărbătoarea Liliacului” de la Ponoarele

Peste 200 de jandarmi, la ,,Zilele Severinului” și ,,Sărbătoarea Liliacului” de la Ponoarele

Peste 200 de jandarmi din cadrul Jandarmeriei Mehedinţi și Grupării de Jandarmi Mobile ,,Fratii Buzești” Craiova vor fi angrenați, în perioada 6-8 mai, în misiuni de asigurare și menținere a climatului de ordine şi siguranţă publică pe timpul manifestărilor cultural-artistice prilejuite de ,,Zilele Severinului” și ,,Sărbătoarea Liliacului” de la Ponoarele.

Începând de mâine, jandarmii vor acționa în cadrul dispozitivului integrat de menținere a ordinii publice în zona de desfăşurare a activităţilor organizate, cu precădere în zona centrului comercial din zona Aluniş şi zona I.C. Brătianu, unde vor avea loc o serie de concerte de muzică uşoară şi populară.

De asemenea, în acest week-end jandarmii vor fi prezenți alături de alte forțe de ordine și în comuna Ponoarele unde se organizează manifestări prilejuite de Sărbătoarea Liliacului.

Misiunile jandarmilor au în vedere asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică corespunzător, buna desfăşurare a manifestărilor ocazionate de aceste evenimente, prevenirea şi combaterea oricăror fapte care pot duce la tulburarea ordinii publice, încălcarea normelor de convieţuire socială, precum şi depistarea, identificarea și dispunerea măsurilor legale împotriva celor care comit fapte antisociale.
Având în vedere faptul că la aceste manifestări se estimează participarea unui număr mare de persoane, atât organizatorii, cât şi participanţii, au obligaţia să respecte toate reglementările prevăzute de legislaţia în vigoare pentru prevenirea oricăror fapte ce pot afecta siguranţa cetăţenilor şi programul manifestărilor.

Recomandări

Jandarmii mehedințeni recomandă cetăţenilor:

  • să acorde o atenţie deosebită modului de asigurare a bunurilor şi obiectelor personale (genţi, poşete, etc.) precum şi a celor cu valoare (bijuterii, aparate foto, video, telefoane mobile), să nu lase la vedere în autoturisme bunuri de valoare care pot atrage atenţia (obiecte de îmbrăcăminte, bani, documentele personale sau ale maşinii) şi nu în ultimul rând să supravegheze cu atenție copiii;
  • să respecte recomandările făcute de organizatori și forțele de ordine;
  • să evite consumul excesiv de alcool;
  • să sesizeze prompt organele de ordine publică prin contact direct sau prin intermediul apelului unic de urgenţă 112, despre săvârşirea unei fapte penale sau contravenţionale sau despre producerea unei situaţii de urgenţă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS