17.6 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentDrobeta Turnu Severin: 15 persoane, trimise în judecată într-un dosar care vizează vaccinarea fictivă

Drobeta Turnu Severin: 15 persoane, trimise în judecată într-un dosar care vizează vaccinarea fictivă

Procurorii din Mehedinţi au dispus trimiterea în judecată a 15 persoane, într-un dosar care vizează vaccinarea fictivă la un centrul de vaccinare din Drobeta Turnu Severin. Doi dintre inculpaţi erau angajaţi ai Primăriei şi ar fi introdus în sistem date nereale pentru aproape 190 de persoane.

Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi a transmis, luni, că procurorii au dispus trimiterea în judecată a 15 inculpaţi, dintre care un inculpat aflat în stare de arest preventiv, trei inculpaţi sub control judiciar şi a unui număr de 11 inculpaţi aflaţi în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunilor de acces ilegal la un sistem informatic, în formă continuată, fals informatic, în formă continuată şi complicitate la comiterea acestor infracţiuni, conform Stiri pe Surse.

Au modificat fără drept datele informatice din evidenţa electronică

”Doi dintre inculpaţi erau angajaţi ai Primăriei Drobeta Trurnu Severin în perioada 23.02.2021-21.04.2021, unul dintre ei îndeplinind şi funcţia de registrator la Centrul de vaccinare Stadion Municipal Drobeta Trurnu Severin. În această calitate, în perioada 15.05.2021 – 08.07.2021, cu ajutorul celorlalţi inculpaţi au accesat fără drept aplicaţia RENV de pe sistemele de calcul din centrele de vaccinare Stadion Municipal şi Sala Polivalentă, ambele din municipiul Drobeta Turnu Severin, si au modificat fără drept datele informatice din evidenţa electronică introducând în aplicaţia RENV de 189 de ori, datele unor persoane care în realitate nu au fost vaccinate”, arată procurorii.

Dosarul a fost trimis Tribunalului Mehedinţi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS