16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentGrup infracțional la Strehaia. 3,6 milioane de euro obținute cu firme-fantomă, din gunoi care nu există

Grup infracțional la Strehaia. 3,6 milioane de euro obținute cu firme-fantomă, din gunoi care nu există

Procurorii DIICOT au făcut joi 22 de percheziții în orașul mehedințean Strehaia, dar și în alte județe, pentru destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în fraudarea bugetului de stat prin afaceri cu deșeuri, potrivit IPJ Mehedinţi. Au fost puse în executare 39 de mandate de aducere.

Din cercetări a reieșit că, din anul 2019, grupul infracțional organizat, originar din orașul Strehaia, ar fi controlat mai multe firme, care aveau ca obiect de activitate colectarea, transportul și reciclarea deșeurilor din ambalaje, dobândind, în mod ilicit, aproximativ 3.600.000 de euro, prin întocmirea în fals a documentației necesare care să ateste activitatea respectivă.

„În urma perchezițiilor, au fost ridicați 179.100 de lei, 11.000 de euro, 1.000 de lire sterline, respectiv 10 monede de aur, o salbă cu 11 monede de aur, dispozitive de minare criptomonede (aflate în funcțiune la momentul percheziției), 27 de telefoane, 4 laptopuri, 1 HDD, carduri bancare, cartele, diverse înscrisuri și acte contabile“, precizează IPJ Mehedinţi.

Au fost reţinute 5 persoane

În urma probatoriului administrat și a audierilor efectuate de procurorul de caz, au fost reținute, pentru 24 de ore, 5 persoane, iar față de 7 a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar. Cele 5 persoane reținute urmează să fie prezentate Tribunalului Mehedinți, cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.

Acțiunile au beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

La activități au participat polițiști din cadrul B.C.C.O. Craiova, București, Ploiești, Timișoara, Constanța și Iași, polițiști din cadrul S.C.C.O. Gorj, Olt și Vaslui, precum și jandarmi din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

În cauză, cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată și evaziune fiscală.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS