10.3 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalMehedinți: Bărbat încătușat după ce a fost găsit cu un cuțit asupra sa

Mehedinți: Bărbat încătușat după ce a fost găsit cu un cuțit asupra sa

Aflându-se în misiunea de patrulare pe raza municipiului Drobeta Turnu Severin  jandarmii au sesizat faptul că,  pe terasa unui bar din zona unei stații de benzină, un bărbat discuta în mod aprins cu două persoane, amenințându-le cu acte de violență. În momentul în care s-au apropiat,  jandarmii au constatat că bărbatul avea în mână un cuțit în lungime de aproximativ 30 cm, cu care amenința un bărbat și o femeie.

În urma verificărilor, s-a stabilit faptul că este vorba de un severinean în vârstă de de 43 de ani,  care încerca să rezolve o situație cu niște cunoștințe. După ce a fost imobilizat și deposedat de cuțitul cu care putea să rănească și alte persoane, bărbatul a fost condus la sediul Poliției municipiului  Drobeta Turnu Severin în vederea continuării cercetărilor.

Pe numele persoanei în cauză, jandarmii au întocmit actele de sesizare privind faptele săvârșite, acte pe care le-au înaintat instituțiilor abilitate, pentru stabilirea întregii activități  infracționale.   

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS