13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalMisiuni ale pompierilor mehedințeni în ultimele 24 de ore

Misiuni ale pompierilor mehedințeni în ultimele 24 de ore

Pompierii mehedințeni au intervenit pentru acordarea primului-ajutor medical unei persoane surprinse sub un utilaj, asanarea teritoriului de muniția rămasă neexplodată, dar și pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus.

Totodată, paramedicii SMURD au acordat asistență medicală unui număr de nouă persoane care au solicitat ajutorul apelând numărul unic de urgență 112.

În cursul zilei de miercuri, echipajul pirotehnic din cadrul Detașamentului de Pompieri Drobeta Turnu Severin a intervenit pentru asanarea unui element de muniție rămas neexplodat, descoperit în localitatea Balta Verde, comuna Gogoșu. La sosirea forțelor de intervenție la fața locului, a fost descoperită o grenadă de mână defensivă, care a fost ridicată, transportată și depozitată în condiții de siguranță, pentru a fi distrusă ulterior de către specialiștii pirotehnicieni.

Tot miercuri, două echipaje de pompieri din cadrul Gărzii de Intervenție Orșova au intervenit cu o autospecială cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD pentru salvarea unei persoane surprinse sub un excavator, în municipiul Orșova. La sosirea echipajelor la locul producerii evenimentului, victima, un bărbat în vârstă de circa 30 de ani, fusese extrasă de către cetățeni. Paramedicii SMURD au acordat primul-ajutor victimei, care se afla în stare de conștientă, prezentând traumatisme la nivelul membrelor inferioare. Aceasta a fost transportată de echipajul SMURD la Unitatea de Primiri Urgențe din Drobeta Turnu Severin.

De asemenea, pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV2, specialiștii Inspecției de Prevenire au efectuat 17 verificări care au vizat:

  • patru unități de învățământ,
  • patru primării și nouă societăți comerciale.

În urma verificărilor efectuate, au fost aplicate patru avertismente, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.

Limitarea răspândirii îmbolnăvirilor cu COVID-19

Totodată, echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Drobeta Turnu Severin au efectuat 13 misiuni, opt dintre acestea pentru decontaminarea a 12 ambulanțe SMURD și SAJ, dar și a autospecialei de transport personal și victime multiple (ATPVM), iar cinci pentru preluarea și transportul unor persoane care au necesitat îngrijiri medicale sau au intrat în izolare la domiciliu.

Pompierii mehedințeni vor continua acțiunile și în zilele următoare, scopul fiind limitarea răspândirii virusului SARS-CoV2, precum și responsabilizarea cetățenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor individuale de protecție impuse de autorități.

Măsuri de respectat

Cetățeni trebuie să respecte măsurile sanitare pentru a nu își pune în pericol viața sau persoanele din jur. În acest sens, se recomandă:

  •  Să păstreze DISTANȚA și să evite aglomerațiile;
  •  Să poarte corect MASCA prin acoperirea nasului și a gurii;
  •  Să mențină IGIENA MÂINILOR;
  •  Să evite CONTACTUL cu suprafețele comune;
  •  Să se DEZINFECTEZE după fiecare atingere a unui obiect posibil  contaminat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS