7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalMehedinți: Gastronom în Natură pentru 45 de copii și tineri

Mehedinți: Gastronom în Natură pentru 45 de copii și tineri

Cercetașii României organizează în județul Mehedinți o acțiune de revitalizare a obiceiurilor gastronomice culturale, prin implicarea tinerilor în procesul de culegere a unor rețete locale, tradiționale și strângerea lor într-o carte de rețete.

Acest proiect își propune reconectarea cu moștenirea străbunilor și redescoperirea frumuseții gastronomiei pentru 45 de copii și tineri cu vârstele cuprinse între 10-25 de ani din Drobeta Turnu Severin, care să se transforme în agenți ai schimbării prin responsabilizare și contactul direct cu gastronomia locală, ca parte din patrimoniul imaterial al județului Mehedinți.

Cei care vor să participe, vor trebui să completeze un formular de aplicare, în care își vor explica motivația și interesul pentru acest proiect. Ulterior, la mijlocul lunii iulie, vom organiza o întâlnire cu persoanele înscrise pentru a le cunoaște și stabili pașii următori. Astfel, echipe de 2-3 persoane vor merge câte o zi în vizită la bătrâni despre care află că au rețete de împărtășit. O dată ajunși la seniori, ei documentează întreg procesul pregătirii mâncării și îi invită pe bucătari să își spună o poveste de viață pe care o asociază cu felul de mâncare.

Toate rețetele într-o carte

Coordonatorul acțiunilor culturale strânge toate documentele, pe măsură ce acestea se întâmplă. Așadar, tinerii vor învăța despre frumusețea rețetelor de mâncare locale, tradiționale, iar bătrânii vor aprecia simțul de inițiativă al tinerilor, dorința lor de dezvoltare, dar și cunoștințele tehnice.

Cartea de bucate ce va fi creată nu va conține doar rețete tradiționale ale oamenilor din zonă, ci le cuplează cu povești de viață ale acestora, rezultând o lucrare atât literară, cât si gastronomică. Pentru promovarea patrimoniului cultural imaterial, se va organiza o tabără în natură, ce va folosi metodele educației non-formale, unde tinerii vor dormi la cort și li se va oferi șansa de a pune în practică ceea ce au învățat de la bătrâni, gătind la foc și/sau aragaz. În fiecare zi vor fi prezentate și experimentate 1-2 dintre rețetele culese de ei. Tinerii vor fi încurajați să le aducă îmbunătățiri, dar să respecte tradiția și valoarea culturală pe care aceste rețete le poartă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS