AJOFM Mehedinţi va organiza Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenţi pe 19 octombrie



În vederea creşterii gradului de ocupare a forţei de muncă în judeţ, pentru a oferi posibilitatea absolvenţilor instituţiilor de învăţământ şi altor persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, de a se întâlni în mod direct, fata in fata, cu angajatorii şi de a purta discuţii preliminare înaintea interviului propriu-zis/concurs/probă de lucru, AJOFM Mehedinti va organiza în data de 19 octombrie 2018, vineri, incepind cu ora 10.00, la PALATUL CULTURAL THEODOR COSTESCU (TEATRU) din Drobeta Turnu Severin, bulevardul Carol I nr 4, ”BURSA LOCURILOR DE MUNCĂ PENTRU ABSOLVENTI”, scopul final urmărit fiind acela ca un număr cât mai mare de persoane să poată găsi un loc de muncă corespunzător pregătirii lor profesionale. La acest târg de locuri de muncă pot participa si alte persoane care se află în căutarea unui loc de muncă.

Pentru buna organizare şi desfăşurare a acestei acţiuni au fost întocmite materiale publicitare, invitaţii de participare, chestionare pentru solicitanţii de locuri de muncă şi angajatori, catalogul agenţilor economici participanţi.

În vederea depistării unui număr cât mai mare de locuri de muncă, care să acopere o gamă cât mai diversă de meserii din diferite domenii de activitate, şi care să fie oferite tuturor celor care vor participa la acest târg de locuri de muncă, de la sfarsitul lunii septembrie 2018 salariaţii AJOFM Mehedinţi au demarat acţiunile de contactare a agenţilor economici şi de invitare a acestora să participe la acest târg de locuri de muncă. Până la această dată, din cei peste 130 angajatori contactaţi, 67 dintre aceştia si-au confirmat participarea la această bursă, numărul total al locurilor de munca oferite de acestia fiind de 783, din care 23 pentru persoanele cu studii superioare, în diferite domenii de activitate precum industria componentelor auto, industria prelucratoare, usoara, comerţ, alimentaţie publică, transporturi, constructii, diverse activităţi de prestări servicii, intr-o gama foarte diversificata de meserii.


În perioada următoare, până în data de 17 octombrie 2018, va continua acţiunea de contactare a agenţilor economici astfel încât un număr cât mai mare de locuri de muncă, din cât mai diverse domenii de activitate, să fie oferite celor care vor participa la acest târg de locuri de muncă.

Informaţii suplimentare privind modul de organizare şi desfăşurare a acestei noi ediţii a bursei locurilor de muncă pot fi obţinute de la sediul AJOFM Mehedinţi din Drobeta Turnu Severin, bd Carol I nr 3, unde se pot depune şi ofertele privind locurile de muncă vacante ce vor fi oferite în cadrul acestei acţiuni organizată de instituţia noastră.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de marţi, 26 martie 2019

Actualitate

» Americanii construiesc cel mai puternic supercomputer din lume
» Klaus Iohannis are astăzi consultări cu reprezentanţii societăţii civile pentru organizarea referendumului
» Pentagonul a autorizat un miliard de dolari pentru zidul de la graniţa Statelor Unite cu Mexic
» Parlamentarii britanici au preluat controlul BREXIT: „O altă înfrângere umilitoare pentru prim-ministru”
» Parlamentul European decide astăzi dacă internetul rămâne liber

Publireportaj

» Comunicat de presă privind finalizarea proiectului „Modernizarea Link Point SRL prin achiziția de echipamente tehnologice performante”, smis 103809

Dolj

» Se opreşte apa în cartierul Brazda lui Novac
» De ce a descins poliţia la DSP Dolj. Culisele unei afaceri imobiliare
» Campanie pentru depistarea căminelor de bătrâni care funcţionează ilegal
» Se aleg judecătorii care vor face parte din BEJ Dolj
» Craiovenii care aruncă gunoaie pe jos, trimişi la mătură
» Produse cu gust, la doar un click distanţă
» Întreruperi energie electrică de mâine
» (Galerie Foto) Primul simpozion de ozonoterapie organizat la Craiova

Gorj

» Poliţia Locală i-a amendat pe căruţaşi
» Primăria nu are ghizi autorizaţi pentru Peştera Polovragi
» Bugetul Primăriei Târgu Jiu a intrat la apă
» Zilele Oraşului, în aceeaşi săptămână cu alegerile europarlamentare

Vâlcea

» Vâlcea: O suprafaţă de 18 hectare a ars în pădurea localităţii Mălaia

Sport

» Simona Halep, victorie clară în faţa lui Venus Williams. S-a calificat în sferturile de finală la Miami
» Fotbal / România U21 a obținut o victorie scurtă contra Danemarcei U20
» „GP“ Craiova a câştigat derbiul de la Under 19 cu CSJ în ultimul minut
» Ciupitu și Mitrana au făcut praf apărarea echipei CSS Slatina U17
» România dă piept cu Insulele Feroe

Bani & Afaceri

» ANALIZĂ Scumpirile au fost simțite mai bine de consumatorii de carne decât de vegani, în ultimii doi ani. Pensionarii, printre cei mai afectați

Sanatate

» Cum scapi de sughiț
» De ce e bine să bei ceai verde

Magazin

» Reţeta zilei: Cartofi umpluți cu ciuperci
» Horoscop
» Bancul zilei

Top