Jandarmii mehedințeni au ridicat în vederea confiscării peste 5 metri cubi de material lemnos precum și mai multe articole de îmbrăcăminte susceptibile de a fi contrafăcute.
Astfel, potrivit unui comunicat al IPJ Mehedinţi, în urma acțiunilor desfășurate în domeniul prevenirii delictelor silvice, jandarmii au identificat în zona împădurită ce aparține Ocoalelor Silvice Șimian și Vânju Mare, 3 cetățeni care tăiaseră mai mulți arbori pe care se pregăteau să-i încarce și să-i transporte la domiciliul acestora, în vederea comercializării. În urma cubajului efectuat împreună cu lucrători silvici, a rezultat cantitatea de 5,5 mc de lemn esență stejar și salcâm. Împotriva celor trei bărbați, jandarmii au întocmit actele de sesizare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăiere fără drept de arbori nemarcați și furt de arbori din fondul forestier național.
O altă infracțiune a fost constatată în Târgul săptămânal din localitatea Pătulele, după ce jandarmii au identificat o mehedințeancă de 44 ani, care oferea spre vânzare mai multe produse susceptibile de a fi contrafăcute. Articolele de îmbrăcăminte purtând sigla unor mărci originale, pentru care persoana în cauză nu a putut prezenta documente de proveniență, au fost ridicate și predate lucrătorilor din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Mehedinti.
Pe numele femeii au fost întocmite actele de sesizare privind punerea în circulație a unui produs purtând o marca identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare și oferirea produselor sau comercializarea ori deținerea lor în acest scop.
Mehedinţi: Jandarmii au confiscat material lemnos şi haine contrafăcute
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei