14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalMehedinţiMehedinţi: 58 de biserici şi mănăstiri verificate de pompieri în această săptămână

Mehedinţi: 58 de biserici şi mănăstiri verificate de pompieri în această săptămână

În săptămâna premergătoare Sărbătorilor Pascale, personalul Inspecţiei de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Drobeta” desfăşoară activităţi de control, informare preventivă şi asistenţă tehnică de specialitate la 58 de biserici şi mănăstiri din judeţul Mehedinţi. Misiunile au început marţi, 26 aprilie, şi se vor încheia în Noaptea de Înviere, când pompierii vor fi prezenţi în bisericile şi mănăstirile din judeţ cu afluenţă mare de persoane, pentru a elimina orice risc de izbucnire a unui incendiu şi pentru a ca slujbele religioase să se desfăşoare în condiţii de siguranţă.

Pe timpul controalelor, inspectorii de prevenire vor verifica dacă sunt respectate măsurile specifice de apărare împotriva incendiilor, urmărindu-se starea căilor de acces şi evacuare, existenţa dotării cu mijloace de primă intervenţie pentru stingerea incendiilor şi starea acestora, sistemele de încălzire locală, instalaţiile electrice şi modul lor de exploatare. Pe parcursul acestor activităţi, preoţii şi personalul neclerical sunt instruiţi cum să prevină situaţiile de urgenţă, dar şi cum să acţioneze în cazul producerii acestora.
Cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paşte numărul persoanelor care merg la biserici este foarte mare, motiv pentru care atât preoţii, cât şi cetăţenii sunt sfătuiţi să respecte următoarele MĂSURI minimale de prevenire a incendiilor la obiective de cult.

Privind lăcaşurile de cult

Desfăşurarea slujbelor religioase în exteriorul bisericilor, iar în situaţia în care acestea se organizează în interior, limitarea accesului credincioşilor, astfel încât să nu se supraaglomereze lăcaşul de cult;
În situaţia desfăşurării slujbelor religioase în interiorul lăcaşurilor de cult, se vor menţine fixate în poziţie deschisă uşile de acces şi evacuare în/din biserică şi se vor îndepărta/elimina covoarele/mochetele şi mobilierul din zona centrală a bisericilor care nu sunt fixate ferm de pardoseală, cu excepţia celor folosite de ierarhi în cadrul slujbelor religioase;
În cazul organizării slujbelor religioase, în bisericile din lemn nu se va permite aglomerarea credincioşilor în interior, deoarece aceste obiective sunt de dimensiuni mici, au căile de evacuare insuficiente şi prezintă un risc foarte mare de incendiu;
Evitarea desfăşurării slujbelor religioase în interiorul obiectivelor aflate în curs de restaurare/renovare şi interzicerea desfăşurării lor în obiective în care sunt amplasate schele;
Efectuarea, prin grija factorilor de conducere de la biserici şi mănăstiri, a unui control riguros după terminarea slujbelor religioase, pentru înlăturarea oricăror eventuale surse de iniţiere a unui incendiu;
Desemnarea, de către ierarhi, a unor persoane responsabile, cu atribuţii de supraveghere atentă pe durata desfăşurării slujbelor religioase cu public numeros a activităţilor din interiorul bisericilor şi de intervenţie operativă, cu mijloace de stingere proprii la îndemână(stingătoare de incendiu) şi instruirea temeinică a acestora de către slujitorii bisericii;
Instruirea, de către preoţi, a participanţilor la slujbe asupra necesităţii păstrării calmului şi evacuării în ordine a lăcaşului de cult, în cazul producerii unui incendiu;
Parcarea autovehiculelor în vecinătatea bisericilor şi mănăstirilor, astfel încât să nu se blocheze sau să se diminueze gabaritele căilor de acces pentru intervenţie a autopsecialelor pompierilor sau să fie împiedicat accesul la hidranţi exteriori de incendiu;

Privind spaţiile de cazare şi colecţiile muzeale

Instruirea, de către factorii de conducere şi administratorii aşezămintelor mănăstireşti, a persoanelor cazate în spaţile proprii mănăstirilor, asupra măsurilor de prevenire care trebuie respectate şi privind modul concret de acţionare în situaţia producerii unor evenimente;
Asigurarea permanentă a supravegherii atente a spaţiilor care adăpostesc valori de patrimoniu mobil, precum lăcaşurile de cult, colecţiile muzeale, depozitele de fonduri muzeale/carte rară şi atelierele de restaurare, pentru eliminarea posibilităţii de sustragere a unor obiecte de valoare/de cult şi, implicit, de recurgere la tehnica incendierii, pentru acoperirea urmelor unor asemenea infracţiuni;
Privind utilizarea lumânărilor şi a focului deschis
-Instruirea, de către preoţi, a participanţilor la slujbele religioase de Sfânta  Înviere, asupra faptului că lumânările aprinse trebuie ţinute la distanţă de haine, păr, mobilier, coroane sau alte obiecte de cult, din materiale combustibile, din interiorul bisericii şi, de asemenea, se recomandă evitarea deplasării cu lumânările aprinse în autovehicule, autoturisme, autocare, microbuze;
-Interzicerea utilizării focului deschis pentru igienizarea terenurilor şi a curţilor lăcaşurilor de cult, precum şi a cimitirelor din vecinătatea acestor obiective, în contextul în care asemenea activităţi se desfăşoară, de regulă, premergător Sfintelor Sărbători de Paşte.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS