10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalMehedinţiMehedinţi: O bătrână a fost găsită fără viaţă într-o groapă din spatele curţii

Mehedinţi: O bătrână a fost găsită fără viaţă într-o groapă din spatele curţii

Pompierii din cadrul ISU „Drobeta” al judeţului Mehedinţi au intervenit, în ultimele 24 de ore, la opt urgenţe medicale, la un accident rutier şi pentru scoaterea unei persoane decedate dintr-o groapă plină cu apă şi resturi menajere.

Două echipaje de pompieri din cadrul Detaşamentului Drobeta Turnu Severin au intervenit ieri după amiază, în municipiu, Calea Cerneţiului, pentru salvarea unei persoane căzute într-o groapă din spatele curţii, cu o adâncime de aproximativ 1,5 m şi diametrul de 6 m, plină cu apă şi deşeuri menajere. Din nefericire, bătrâna, în vârstă de 83 de ani, a fost găsită, decedată, de pompierii sosiţi la locul evenimentului. Bătrâna a fost scoasă de pompieri şi  predată organelor de poliţie şi medicină legală, prezente la faţa locului.

Două echipaje de pompieri din cadrul Detaşamentului  Drobeta Turnu Severin a intervenit ieri după amiază cu o autospecială cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD, în comuna Şimian, str. Calea Hinovei, pentru asigurarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor la un accident rutier. La sosirea pompierilor, unul dintre cele două autoturisme implicate în accident se afla în afara părţii carosabile, cu pericol de răsturnare şi incendiere şi o femeie, victimă a accidentului rutier, avea dureri la membrul superior stâng. Pompierii au intervenit pentru stabilizarea autoturismului şi îndepărtarea riscului de izbucnire a unui incendiu, iar femeia accidentată a primit îngrijiri medicale, nefiind nevoie să fie transportată la spital.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS