16.7 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalMehedinţiCJ Mehedinți şi Curierul Naţional sprijină investitorii străini care vor să dezvolte afaceri în zonă

CJ Mehedinți şi Curierul Naţional sprijină investitorii străini care vor să dezvolte afaceri în zonă

Consiliul Județean Mehedinți a fost astăzi gazda celei de-a IX-a ediție a Dezbaterilor ,,Parteneri pentru Dezvoltare,, cu tema ,,Direcțiile și planurile de dezvoltare precum și identificarea oportunităților de afaceri și investiții în județul Mehedinți,,.

Evenimentul este organizat de Curierul Național împreună cu Uniunea Generală a Industriașilor din România și se bucură de sprijinul Consiliului Județean Mehedinți, a celorlalte autorități locale precum și a mediului de afaceri din regiune. Scopul evenimentului este acela de a găsi cei mai potriviți oameni de afaceri dornici să investească în zonă și să dezvolte potențialul economic.
,,A fost o dezbatere inițiată de către Curierul Național în parteneriat cu UGIR (Uniunea Generală a Industriașilor din România), dezbatere la care am încercat și noi să ne aducem aportul, dezbatere care s-a intitulat ,,Parteneri pentru Dezvoltare,,. Am mulțumit celor doi inițiatori pentru că au venit la Consiliul Județean într-un moment potrivit să ne propună o astfel de dezbatere și am fost de acord imediat, motiv pentru care, astăzi, s-a și desfășurat acest eveniment și mă bucur foarte mult că pe lângă persoanele interesate, reprezentante ale unor instituții din județul nostru, sau reprezentante ale unor societăți comerciale au venit astăzi în număr mare la această dezbatere. De asemenea, am constat cu plăcere, faptul că am avut în sală reprezentanți ai Asociației Oamenilor de Afaceri Turci. De asemenea, a venit și reprezentantul oamenilor de afaceri din Italia. Eu cred că se vor finaliza aceste rezultate cu venirea unor investitori în județul nostru. Până la urmă scopul acestor dezbateri este ca noi, să prezentăm oportunitățile de a investi în județ celor care au potențial de a veni și de a investi la noi. Suntem astăzi într-un moment socio-economic dramatic pentru județul nostru, nu trebuie evitat acest subiect iar acest demers se înscrie în seria demersurilor făcute pentru a crea locuri de muncă. Din punctul meu de vedere, în momentul de față, principala oportunitate de a investi în județul nostru este aceea de a investi în turism. Consiliul Județean pune mare accent pe obiectivele turistice pe care le avem și încercăm să le promovăm prin accesarea de fonduri europene și potențialii investitori sunt bineveniți în acest domeniu”, a declarat președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.
La eveniment a participat  Ștefan Rădeanu, secretar general UGIR, Dan Manea, director executiv Curierul Național, prefectul județului Mehedinți Nicolae Drăghiea, Dantes Bratu, inspector general de stat Inspecția Muncii dar și primari din județul Mehedinți.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS