Proiectul noului Spital Județean de la Târgu Jiu a intrat în evaluare la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Alexandru Rogobete, fost coordonator PNRR, acum președintele Comisiei de Sănătate de la Camera Deputaților, a făcut public faptul că Spitalul din Târgu Jiu nu a intrat pe lista finanțărilor din PNRR, motiv pentru care a fost inclus în programul PNI-USS. Acesta este gestionat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în parteneriat cu Ministerul Sănătății, și are aceleași obiective: construcția de unități sanitare noi sau reabilitarea și dotarea celor existente. Practic, este complementar PNRR-ului, doar că are un buget mai mare și un termen de implementare mai lung.
„Acest program național de investiții, sprijinit indirect de PNRR, oferă posibilitatea tuturor tipurilor de spitale să acceseze fonduri. Programul este structurat în patru componente:
- spitale județene,
- institute și spitale clinice de urgență,
- spitale municipale și orășenești, plus o a patra categorie, un buget special pentru continuarea proiectelor deja începute prin PNRR.
Spitalul din Târgu Jiu a depus anul trecut, în toamnă, o solicitare pentru acordul prealabil la Ministerul Sănătății. Îmi amintesc clar, am semnat personal acel document. Tocmai de aceea îmi amintesc cazul. Acum este în evaluare la MIPE. Și da, are șanse reale, pentru că studiul de fezabilitate este bine făcut și adaptat nevoilor zonei. Nu este un proiect supradimensionat. Eu cred că va acumula punctajul necesar pentru a fi selectat fără probleme. Procesul de evaluare este în desfășurare. Nu vă pot spune exact când va fi gata. Din ce știu, au fost depuse peste 150 de cereri de finanțare”, a declarat Alexandru Rogobete.
Este nevoie de 1,2 miliarde de lei
Noul Spital Județean de Urgență de la Târgu Jiu va costa peste 1,2 miliarde de lei. Proiectul este intitulat „Reabilitare, modernizare, extindere (2S+P+8E+9R+heliport), dotare și relocare anexe – Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, strada Progresului, numărul 18, județul Gorj”. Cuantumul investiției este de 1.264.625.296,80 lei cu TVA, precum și eventualele cheltuieli ce pot să apară pe parcursul perioadei de evaluare și a perioadei de implementare/sustenabilitate a proiectului.
De asemenea, sumele reprezentând cheltuieli pentru resursele și mecanismele financiare necesare pentru a acoperi costurile de funcționare și întreținere a investițiilor în infrastructură sau investiții productive aferente proiectului, în vederea asigurării sustenabilității financiare a acestora pentru o perioadă de cel puțin 5 ani, se vor suporta de către Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, din veniturile proprii.
Spitalul Județean are trei clădiri vechi
Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu își desfășoară activitatea în trei locații, respectiv strada Progresului 18, strada Tudor Vladimirescu și strada A.I. Cuza, având în structura organizatorică un număr de 1.009 paturi pentru spitalizare continuă. În prezent, lipsește un circuit funcțional, modern al bolnavilor, alimentelor, deșeurilor, vizitatorilor.
Infrastructura este uzată atât fizic, cât și moral. Dispersarea secțiilor în mai multe clădiri, din mai multe locații, presupune costuri fixe suplimentare. O parte din aparatura medicală existentă este depășită fizic și moral, ceea ce necesită costuri ridicate pentru întreținere și funcționare. Nu există un sistem informatic integrat și nici dosar medical electronic.
„Prin proiect se urmărește dimensionarea corespunzătoare a locației din strada Progresului numărul 18, respectiv extinderea clădirii spitalului existent cu un nou corp, cu regim de înălțime 2S+P+8E+9R+ heliport, care va prelua și activitatea ce se desfășoară în prezent în locațiile din strada Tudor Vladimirescu numărul 32 și o parte din strada A.I. Cuza numărul 1, precum și dotarea cu aparatură/echipamente medicale, de ultimă generație, adecvată/adecvate standardelor de sănătate.
Proiectul „Reabilitare, modernizare, extindere (2S+P+8E+9R+heliport), dotare și relocare anexe – Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, strada Progresului numărul 18, județul Gorj”, cu un buget total în valoare de 1.264.625.296,80 lei cu TVA, are ca obiectiv general accesul întregii populații a județului Gorj la servicii medicale esențiale, creșterea calității vieții și atingerea standardelor de sănătate din țările europene. Prin implementarea proiectului se vor realiza servicii medicale noi, respectiv: radioterapie; UPU copii; hematologie; îngrijiri paliative”, conform Consiliului Județean Gorj.
Citește și: Explozie într-un bloc de garsoniere din Balș. A fost activat Planul Roșu de Intervenție