21.7 C
Craiova
sâmbătă, 4 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjSpitalul Cărbunești e plin de datorii, dar face achiziții de milioane de euro 

Spitalul Cărbunești e plin de datorii, dar face achiziții de milioane de euro 

Situație paradoxală la Spitalul de Urgență din Târgu-Cărbunești unde se înregistrează datorii de peste 1,2 milioane de euro.

Se pregătește un contract de achiziții de peste 2,5 milioane de euro. Suma va fi disponibilă pentru încheierea unui acord-cadru pentru furnizarea de reactivi compatibili pentru analizoarele automate de imunologie și biochimie ale Laboratorului de analize medicale.

Va fi încheiat un acord cadru pe 36 de luni pentru furnizarea reactivilor necesari analizelor medicale. Aceștia vor fi depozitați la magazia unității medicale. Aprovizionarea se va face la solicitarea spitalului. Bugetul este de 12,6 milioane de lei, adică peste 2,5 milioane de euro. Reactivii ar trebui să fie livrați, începând cu vara aceasta. Licitația este programată pe 24 mai și vor fi stabilite firmele care se vor ocupa de livrarea produselor respective.

Numai ce a anunțat că spitalul e în faliment

Managerul Spitalului din Târgu-Cărbunești, Sorin Mehedințu, a anunțat acum două săptămâni că unitatea medicală e în pragul falimentului. Potrivit managerului, unitatea medicală ar cheltui 99% din buget pentru salarii, având peste 500 de salariați la un oraș cu 8.000 de locuitori.

Astfel, în momentul de față cheltuielile spitalului depășesc veniturile, unitatea medicală fiind îngropată în datorii. Acestea trec de 1,2 milioane de euro și au fost făcute încă din perioada pandemiei, când Spitalul Cărbunești a fost declarat unitate medicală COVID.

Are numai 343 de paturi și nu produce pe cât consumă. Cele mai mari cheltuieli sunt cu salariile și mai ales cu sporurile care sunt acordate cadrelor medicale. Bugetul anual este de 83 de milioane de lei, din care 70 de milioane de lei cheltuieli de personal(40 de milioane de lei reprezintă salariul de bază și 30 de milioane de lei sporuri: sporuri pentru condiții de muncă, plata cu ora, indemnizație de hrană, vouchere de vacanță, alte drepturi în bani). Ulterior, managerul s-a oprit cu declarațiile publice. Nu a mai plecat de la conducerea spitalului, cum a lăsat să se înțeleagă, iar problemele cu salariile personalului medical au dispărut.

Citește și: Viiturile au modificat calitatea apei în Baia de Fier

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS